Dacă e toamnă, atunci gospodinele îşi pregătesc bunătăţile cu care vor umple cămara. În satul de pe Dealul Florilor din Baia Mare, astăzi, 16 septembrie, de la ora 10, se va simţi miros de Arome de toamnă.
În cadrul evenimentului „Toamna în satul de pe Dealul Florilor” din Baia Mare, se va prepara silvoiţă la căldare. „De dimineață, aprindem focul și vă invităm să ne fiți alături pentru a readuce la viață atmosfera de altădată a obiceiurilor de toamnă din satul tradițional. Fie că vreți să dați o mână de ajutor la „dejdeocat” prunele de dimineață, fie că vreți să ne ajutați la amestecat în căldare până la lăsarea serii, vă așteptăm cu drag alături de noi”, aşa sună invitaţia organizatorilor.






























