Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu Editura Casei Corpului Didactic Baia Mare „Maria Montessori”, a marcat o nouă reușită editorială și metodică prin lansarea volumului colectiv „Ghidul de bune practici în învățământul primar – Educație, învățare continuă, comunitate”.
Ghidul lansat reprezintă încununarea unui parcurs de excepție desfășurat sub egida ISJ Maramureș prin proiectul județean „Hub-ul Învățătorilor”, coordonat de inspector pentru învățământul primar și alternative educaționale, prof. Grama Terezia Ildiko, alături de activitatea Consiliului Consultativ pentru învățământul primar.
Structurat pe arii tematice de un real interes profesional, volumul oferă cadrelor didactice repere aplicative esențiale: De la transpunerea creativă a operelor „Micul Prinț”, ”Țesătorul de nori” și tehnicile de lectură senzorială, până la cluburile de lectură organizate în natură; Transformarea primelor semne grafice în deprinderi armonioase prin metode multisenzoriale; Stimularea gândirii critice și a argumentării logice încă din ciclul primar; Construirea unui climat bazat pe empatie și comunitate, integrând bune practici din alternative precum Step by Step sau proiecte eTwinning.
Lucrarea nu se limitează la un demers teoretic, ci adună în paginile sale experiențe vii, ateliere practice și strategii inovatoare validate direct la clasă de către învățători cu experiență, cadre didactice debutante și studenți ai specializării Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP). Ghidul de bune practici în învățământul primar poate fi găsit la adresa: https://share.google/W3itMXxF1gDehXMI4






























