„Joc în sat” dedicat celor care poartă numele Vasile, Grigore și Ioan

0
88

Ansamblul Folcloric Național Transilvania a început anul 2020 în forță. Pentru această lună au fost pregătite ieșiri la rampă în orașele din nordul țării. Primele reprezentații vor avea loc în orașul natal, Baia Mare.
În acest sens, maramureșenii sunt invitați în 30 ianuarie, la Teatrul Municipal din Baia Mare, la „Joc în sat”. Următoarele spectacole vor fi organizate în Satu Mare și Zalău. Invitații speciali ai acestor evenimente vor fi interpreții Valeria și Traian Ilea, invitați în premieră de Ansamblul Folcloric Național Transilvania în spectacolele sale. Biletele s-au pus în vânzare la sediul ansamblului, iar programul este între 9 și 18. Prețul biletelor pentru spectacolele din Baia Mare sunt de 20 și 30 lei, iar în Satu Mare și Zalău, 25 lei.

Melodii și dansuri tradiționale

„În data de 30 ianuarie, de praznicul Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan, am pregătit un spectacol dedicat celor care poartă aceste nume frumoase, românești. Sub titulatura Joc în sat vor fi două ieșiri la rampă de la ora 16 și 19. Spectacolele vor avea loc la Teatrul Municipal Baia Mare. Spectacolul e conturat pe melodii inspirate de cele trei nume simbolice pentru cultura poporului român, cântece ce vin din toate zonele folclorice ale țării: Maramureș, Ardeal, Banat, Moldova, Oltenia”, a declarat directorul Ansamblului Folcloric Național Transilvania, Iuliana Dăncuș.
Va fi și o paradă a costumelor populare. Nu vor lipsi dansurile pregătite de dansatorii instituției de cultură, conduși de coregraful Emil Miheț. De asemenea, va fi prezentă orchestra „Transilvania”, condusă de dirijorul Eduard Albina, care îi va acompania pe artiștii ce vor urca pe scenă.
„Soliștii vor îmbrăca costumul din zona pe care o vor reprezenta conform cântecului interpretat. Este cunoscut faptul că instituția noastră are costume frumoase din toate zonele țării, confecționate de meșteri tradiționali, costume care păstrează simbolurile pe care țăranul român de-a lungul secolelor le-a amprentat în portul tradițional. Costumul te identifică cu faptul că faci parte din neamul acelei țări și dintr-o anumită zonă geografică a țării. Soliștii vor fi acompaniați de orchestra ansamblului condusă de dirijorul Eduard Albina. Dansatorii vor aduce dansuri din mai multe zone folclorice ale țării”, a mai spus Iuliana Dăncuș.

Primele deplasări ale ansamblului

Traian și Valeria Ilea
Traian și Valeria Ilea

Anul acesta, pentru prima dată, „Jocul în sat” va fi dus și la Zalău, în 31 ianuarie, de la ora 18, la Casa de Cultură. Aici, pe lângă Valeria și Traian Ilea, invitat special va fi artistul Petrică Mureșan. De asemenea, evenimentul va putea fi văzut și la Satu Mare, în 2 februarie, de la ora 16, la Casa de Cultură. Aici, un alt oaspete va fi solistul Vasile Coca. „La spectacolele pe care le organizăm vin mulți oameni din aceste zone, în special din zona Oașului. De anul trecut suntem înscriși și în registrul instituțiilor și companiilor de spectacole. Unul din angajații noștri a absolvit cursul de impresariat. Anul acesta, un angajat va parcurge cursul de organizator de spectacole. Am zis că e bine să ieșim și în alte zone cu vânzare de bilete”, a punctat directorul Ansamblului Folcloric Național Transilvania.

Folclorul maramureșean în America și Turcia

Dealtfel, pentru acest an, instituția de cultură maramureșeană și-a propus o serie de ieșiri în străinătate și în țară. O invitație a fost primită din partea Ministerului Culturii pentru festivalul din Oman, eveniment care a fost deocamdată amânat de organizatori. De asemenea, în perspectivă se află și o ieșire în Arizona, Statele Unite ale Americii, precum și în Istanbul. O altă invitație care va fi onorată este cea a Ansamblului „Constantin Arvinte” din Iași unde e director un fost coleg al instituției maramureșene, un dansator ce a mers la Iași ca și coregraf: Petrică Șușu. În continuare, o serie de evenimente vor fi puse la cale și pentru băimăreni, următorul spectacol fiind cel de Lăsatul Secului, cu obiceiurile de cătănie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.