Asociația „Principele Nicolae” în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează azi, 25 mai, de la ora 18.30, o seară dedicată Reginei Maria cu prezentarea filmului „Maria – Inima României”, de John Florescu și Chainsaw Europe, urmat de prezentarea cărții „Bunicul meu – Regele Mihai”, cu participarea autorului, Nicolae al României.
Evenimentul va avea loc în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Filmul va fi proiectat în 26 mai, de la ora 17, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, iar în 28 mai, de la ora 12.45, proiecția filmului este programată la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș. Intrarea este gratuită!




























