Primăria comunei Seleuș a județului Arad, a organizat în localitatea Moneasa, cea de a VI-a ediţie a seminarului coregrafic, ,,Magia dansului”.
Au participat 48 de instructori – coregrafi, dansatori și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din mai multe regiuni ale țării: Sibiu, Cluj, Bistrița, Hunedoara, Timiș, Alba, Prahova, Neamț, Botoșani, Bacău, Ilfov, Maramureș, Brăila și Arad. Județul Maramureș a fost reprezentat de maestrul coregraf, Grigore Simionca din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Liviu Borlan” Maramureș. „Au avut loc discuții și dezbateri pe diferite teme în ceea ce privește dansul tradițional românesc: evoluția dansului, noțiuni și termeni specifici, practica pedagogică de predare a dansului având un limbaj comun pentru o bună înțelegere, dar și despre sistemele de notare grafică a mișcărilor”, după cum a informat maestru coregraf Grigore Simionca.



























