S-a întrunit Comitetul consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice

0
206

Ieri, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş, s-a întrunit Comitetul consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice. Tema întâlnirii a fost “Asigurarea serviciilor medicale şi sociale pentru persoanele vârstnice cu necesităţi deosebite”.

Ştefan Lupşa, preşedintele Consiliului judeţean al persoanelor vârstnice, a arătat că tot mai mulţi maramureşeni cu venituri modeste solicită internarea într-o casă de bătrâni. El a afirmat că ar fi oportun să se solicite fonduri guvernamentale pentru ridicarea cel puţin a unui astfel de aşezământ în Baia Mare, dar de preferinţă şi în alte localităţi ale judeţului. De asemenea, Ştefan Lupşa a vorbit despre necesitatea organizării unui sistem care să ofere îngrijiri sociale la domiciliu, prin care vârstnicii să fie ajutaţi să îşi îndeplinească micile treburi gospodăreşti.
Dr. Rareş Pop, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, a spus că la ora actuală există în judeţ instituţii care au atât o componentă medicală, cât şi una socială, şi care funcţionează pe baza unei contribuţii personale a fiecărui pacient, cumulate cu o alocare bugetară din partea statului şi cu susţinerea financiară a primăriilor. Cu toate acestea, cererile sunt numeroase, numărul locurilor disponibile foarte limitat, astfel încât ar mai fi nevoie de deschiderea altor 3-4 centre de acest gen. Explicaţia ar consta în îmbătrânirea populaţiei şi în scăderea resurselor financiare ale bătrânilor. Două astfel de centre medico-sociale, care ar fi trebuit să intre în folosinţă la Sighetu Marmaţiei şi la Şomcuta Mare, nu s-au mai finalizat. Există şi instituţii private care se ocupă de îngrijirea bătrânilor, însă ele nu se adresează persoanelor cu venituri modeste. Dr. Rareş Pop a arătat că a purtat discuţii cu diverse persoane care ar dori să deschidă cămine de bătrâni fără componentă medicală, însă până la concretizarea acestor demersuri va mai dura circa 2-3 ani.
Dr. Lazăr Dan, medic şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Maramureş, i-a informat pe cei prezenţi că numărul furnizorilor de servicii medicale la domiciliu a crescut, în prezent fiind semnate 14 astfel de contracte cu firme autorizate de Ministerul Sănătăţii, însă aceste servicii ar trebui extinse pe toată suprafaţa judeţului. În acest moment, pacienţii sunt trecuţi pe liste de aşteptare, în funcţie de starea de sănătate pe care o au, căci, deşi firmele ar avea posibilitatea să se ocupe de îngrijirea lor, fondurile alocate sunt insuficiente. (v.b.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.