Reţinut pentru tâlhărie

0
262

În data de 20 iunie a.c., o băimăreancă, de 79 de ani, a sesizat poliţia că, a fost tâlhărită în casa scării imobilului în care locuieşte, de pe strada Culturii. O persoană necunoscută i-a sustras, prin violenţă, lănţişorul de la gât.
Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţiştii băimăreni au dus la identificarea unui tânăr, de 19 ani, din Baia Mare, bănuit de comiterea faptei.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că, în noaptea de 21/22 iunie a.c., băimăreanul, împreună cu un alt tânăr, de 26 de ani, ar fi pătruns prin efracţie într-un magazin de pe strada Grănicerilor, de unde a sustras mai multe bunuri. Prejudiciul, în valoare de 3.500 lei a fost recuperat în proporţie de 80% şi restituit părţii vătămate.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.