CS Minaur şi-a stabilit programul jocurilor amicale

0
1175

După o bine meritată vacanţă, echipa masculină a Clubului Sportiv Minaur se întoarce pe 17 iulie în sala de sport pentru o perioadă intensă de pregătire pentru sezonul competiţional 2017-2018, în care vor fi disputate 11 meciuri, atît în deplasare, cît şi pe teren propriu.

Pentru formaţia antrenată de Raul Fotonea programul cuprinde trei turnee amicale, plus două jocuri de verificare pe teren propriu împotriva celor de la Poli Timişoara. Programul turneelor pentru CS Minaur în pauza precompetiţională • 4-5 august – meciuri amicale cu Poli Timişoara (pe teren propriu); 10-12 august – turneu Turda; echipe participante: AHC Potaissa Turda, CS Minaur, CS Dinamo Bucureşti, OC Lions Limburg, Dunărea Călăraşi, Balmazujvaros KK (Ungaria); 18-20 august – Trofeul Minaur; echipe participante: HC ZNTU-ZAB, Potaissa Turda, CSU Suceava, CS Minaur; 25-26 august – turneu Timişoara; echipe participante: Poli Timişoara, CS Minaur, Partizan Belgrad şi Tatabanya (Ungaria).
CS Minaur a transferat în această vară 9 jucători, cel mai răsunător nume fiind cel al francezului Pierre Ragot, campion cu Dinamo în ultimele două sezoane. Gruparea de Liga Naţională mai caută întăriri pentru postul de portar, Paul Simulescu fiind indisponibil pînă la începutul lui ianuarie 2018. Obiectivul secţiei masculine pentru campionatul 2017-2018 este clasarea între primele 8 formaţii la finalul sezonului regulat şi, implicit, accederea în play-off.

Patru jucătoare out de la CS Minaur

Secţia feminină a CS Minaur s-a despărţit în această vară de patru jucătoare, trei dintre ele cu experienţă. Astfel, pentru sezonul care vine echipa antrenată de Simona Maior-Paşca şi Ioana Marta nu va mai beneficia de serviciile lui Claudia Cetăţeanu, Jenica Rudics şi Raluca Mihai. De asemenea, Bianca Zegrean s-a reîntors la CSM Bistriţa, de unde a fost împrumutată în sezonul precedent. Pentru sezonul care urmează, CS Minaur şi-a completat lotul cu şapte jucătoare, obiectivul trasat de conducerea administrativă fiind promovarea în Liga Naţională.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.