Duminică, 19 octombrie 2025, a XX-a după Sfintele Rusalii, când se citește Sfânta Evanghelie despre învierea fiului văduvei din Nain, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săsar, Protopopiatul Baia Mare, unde a binecuvântat capela de cimitir, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiască Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură, paroh Pr. Alexandru Gaborean.
„Am revenit în Parohia Săsar, din vecinătatea Băii Mari, unde, în ultimii ani, s-a construit o capelă de cimitir înainte ca noi să pornim proiectul eparhial, în 2018, „Nici o comunitate parohială fără capelă mortuară”. Ei au început mai dinainte, dar iată că am venit să o sfințim după ce au terminat și ne găsim în interiorul acestui proiect. Ne bucurăm că peste 70% din comunitățile noastre parohiale au construit deja capele mortuare. S-a lucrat, de când a venit Părintele Alexandru Gaborean. S-a lucrat de când a venit Părintele Alexandru Gaborean enorm demult. M-au ascultat de la ultima mea slujire aici, cred că la
Liturghia Darurilor înainte Sfințite am fost, într-o seară, în Postul Mare, și m-au ascultat să restaureze biserica, să o înfrumusețeze și să-i dea o nouă haină. Au lucrat în exterior foarte frumos, au schimbat învelitoarea cu tablă de cupru, arată minunat, și au lucrat la Sfântul Altar, au făcut o catapeteasmă monumentală, cu asta au început de altfel. Așa se fac catapetesmele, așa se confecționează, așa se sculptează catapetesmele. În trecut se făceau catapetesme sculptate, dar se zgârceau la lemn, puneau lemn mai puțin și erau mai pirpirii. Așa trebuie să arate o catapeteasmă monumentală pentru câteva sute de ani. Și icoanele de pe catapeteasmă sunt minunate, neobizantine. Au îmbrăcat stâlpii în lemn de stejar, erau niște stâlpi de metal, arătau destul de neplăcut, și au reorganizat Sfântul Altar, au padimentat cu granit și au făcut lucrări impresionante. Au făcut un dren, era plină biserica de igrasie, și în acest fel au pregătit-o pentru secolul în care am intrat și pentru secolul următor. Biserica are 203 ani și se cuvenea să se intervină, pentru că și ea, ca și orice construcție, este supusă degradării și are nevoie din când în când de restaurări. Ei, cu ce au făcut acum și ce urmează să facă, că eu gândesc că după ce au făcut tot ce au făcut, pictura aceasta trebuie regândită, refăcută, împreună cu sectorul pictură bisericească al Eparhiei noastre, și făcută și o pictură nouă, și să aibă o biserică minunată, așa cum este comunitatea. Sunt peste 1.300 de credincioși aici în comunitatea din Săsar, au o administrație locală care îi sprijină, deci e o localitate cu potențial. Se pot face lucrurile să fie în toată rânduiala și să fie de mare calitate și valoare, așa cum se cuvine să fie Biserica lui Dumnezeu, pentru că e prima construcție dintr-o comunitate. Spre biserică se uită toată lumea. Ce biserică are comunitatea, cât este de îngrijită. Ce cimitir are comunitatea și cât este de îngrijit. Acestea dau măsura credinței, a evlaviei și a conștiinței, că pentru Dumnezeu totul se face de cea mai mare valoare, că, până la urmă, și nouă ne place, ca să fie lucrurile în casa noastră în cea mai frumoasă ordine și de mare valoare. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea acestei zile. Iată, e trecut de mijloc de octombrie și, închinându-ne Sfintei, Cele de o Ființă și de Viață Purtătoarei Cruci, care este și ocrotitoarea acestei biserici, Îl rugăm pe Dumnezeu să le stea aproape în continuare, ca să ducă la bun sfârșit lucrările și, în final, când vor fi terminate, au lucrat mult și la casa parohială, foarte mult, au restaurat și casa parohială integral și mai au câteva lucrări de făcut, când vom veni să le sfințim toate și să sfințim Sfântul Altar, să târnosim Sfântul Altar și să resfințim biserica, să fie comunitatea, după toată rânduiala și noblețea, așa cum este, de altfel, comunitatea aceasta și cum sunt comunitățile din jurul Băii Mari, că sunt în apropierea orașului. Slabă lui Dumnezeu pentru toate!”
Sfânta Liturghie Arhierească
Un sobor mare de preoți și diaconi a slujit alături de Preasfințitului Părinte Episcop Iustin: Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Ionuț Todorca, noul protopop al Băii Mari, Pr. Alexandru Gaborean, paroh, Pr. Adrian Gaborean din Bixad, Pr. Adrian Morar, inspector al sectorului social-filantropic, paroh în Recea, Pr. Savin Cadar, pensionar, fost paroh, Vlad Achim, Săsar II, Pr. Sorin Costinaș din Lăpușel, Pr. Viorel Fereștean din Mocira, Pr. Florin Tocaci din Bozânta Mică, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop, iar la priceasnă a cântat cunoscuta interpretă de muzică populară Gabriela Ardusătan, colaboratoare a Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.
Între oficialități s-au aflat deputatul Ionel Bogdan, Alexandru Ardelean, primarul comunei Recea, de care aparține satul Săsar, alți oficiali.
Binecuvântarea capelei de cimitir
La intrarea în Parohia Săsar, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a fost întâmpinat, la capela din cimitirul satului, cu hramul „Sâmbăta lui Lazăr”, pe care a binecuvântat-o, după terminarea lucrărilor de pictare integrală. Capela este una dintre primele construite în parohiile sătești din Eparhie, înainte de demararea proiectului eparhial de construire a capelelor de cimitir.
Cuvântul de învățătură
Un foarte vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin pornind de la pericopa evanghelică a duminicii a învierii fiicei văduvei din Nain.
„Trebuie să ne cinstim bătrânii. Să ne bucurăm și să ne rugăm lui Dumnezeu să avem bătrânețe. Fiecare să ajungem bătrânețea. Bătrânețe liniștite… să ne rugăm și să trăim frumos. Să trăim creștinește. Să ne păstrăm principiile morale în familie. Păstrăm credința. Să ne creștem copiii corect. Cum suntem noi astăzi, așa vor fi ei mâine. Să-i dăruim comunității, societății, școlii, educației, sănătății, cercetării, bisericii. Noi nu putem fi altfel decât cum sunteți dumneavoastră. Cum ne-ați crescut, așa ne are țara. Ne mai adăugă facultatea ceva și apoi la noi, la preoți, le vine harul. Care zice pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipse le împlinește. Așa-i formula. Dar nu poate face alți oameni. Suntem exact cum ne-ați născut. Și cum ne-ați crescut. Și cu cei șapte ani de acasă. Așa suntem. Suntem bine. Suntem creștini. Suntem un popor creștin. Și să-i mulțumim lui Dumnezeu că, iată, ce frumos suntem adunați astăzi, de sfârșit de octombrie. Și să fim solidari și umani, cum a fost Mântuitorul cu femeia văduvă. Să ne rugăm să ne ocrotească Dumnezeu tinerii pentru că sunt capcane foarte multe. Să-i creștem în biserică, să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnul să ne ocrotească. Să nu pățim ca femeia din Evanghelie. Și să îi ocrotească în permanență și de morți năprasnici să-i ferească.”
Distincții
Munca binefăcătorilor construirii capelei de cimitir și care au ajutat parohia a fost răsplătită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin cu distincții.
Preotul paroh Alexandru Gheorghe Gaborean a fost distins cu Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman” pentru clerici, pentru multele lucrări efectuate la biserică și casa parohială în puținii ani de când este aici.
Preotul Savin Cadar, pensionar, fost paroh aici timp de 25 de ani (1982-2017), în timpul căruia s-a edificat capela de cimitir, a fost distins tot cu Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman” pentru clerici.
Primarul Alexandru Ardelean, primarul comunei, a fost distins cu Medalia „Preot Nicolae Gherman” pentru laici.
Membrii Consiliului Parohial au fost distinși cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
Cu Diploma Omagială a fost distins fostul primar Pavel Octavian, în timpul căruia s-a construit capela de cimitir, precum și corul bisericii.
Pr. Alexandru Gheorghe Gaborean, paroh: „O zi de aleasă bucurie astăzi, pentru comunitatea noastră, biserica parohială cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci din Săsar, întrucât ne-am bucurat de prezența Preasfințitului nostru Episcop Iustin, care a venit pentru a binecuvânta lucrările ce s-au făcut la capela din cimitirul nostru parohial, capelă care a fost construită și mai apoi pictată integral, după care, bineînțeles că bucuria a fost și mai deplină, întrucât Preasfințitul nostru Iustin a binevoit și a venit în mijlocul comunității noastre pentru a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența preacucernicilor părinți, a preacucernicilor diaconi și a dreptmăritorilor creștini din comunitatea noastră. La finalul Sfintei Evanghelii de astăzi Dumnezeu a cercetat comunitatea noastră prin prezența, bine cuvântarea, cuvântul de învățătură pe care Preasfințitul nostru Episcop Iustin ni l-a adresat și de aceea ne bucurăm și îi mulțumim și dăm slavă lui Dumnezeu pentru această Sfântă zi și ne rugăm în continuare ca Dumnezeu să reverse harul, mila și binecuvântarea Sa peste noi și peste întreaga noastră comunitate.”
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”



























Mulţi preoţi, puţini credincioşi…
Păi dacă no avut moaște de lins și Sarmale ca la Sfînta din iași…