Reprezentanții Primăriei Baia Mare au participat zilele trecute la un eveniment important în Cluj-Napoca. Cu această ocazie, ai noștri i-au oferit o distincție ambasadorului Elveției, prezent la manifestare.
”Excelența Sa Massimo Baggi, Ambasadorul Elveției în România, este un adevărat prieten al României și al municipiului Baia Mare. Elveția este al treilea cel mai mare investitor extern în România, și la ultima întâlnire pe care am avut-o la Primăria Baia Mare am vorbit despre oportunitățile pe care orașul nostru poate să le ofere companiilor elvețiene. I-am prezentat ce are capitala Maramureșului mai frumos de oferit și sunt convins că relațiile bune pe care le avem se vor concretiza în proiecte, investiții și colaborări de care să beneficieze atât băimărenii, cât și partenerii noștri elvețieni. I-am oferit Excelenței Sale o diplomă de excelență, în numele municipiului Baia Mare, în semn de recunoștință pentru eforturile sale de a consolida relațiile de prietenie și colaborare între țările noastre”, a spus Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.