Edilul municipiului Baia Mare a avut o întâlnire cu reprezentanții firmei care va efectua deszăpezirea în oraș pentru următorii doi ani. Asta pentru a se asigura că firma nu va fi prinsă „nepregătită” la prima zăpadă.
„Am transmis un mesaj clar societății care va asigura deszăpezirea în Baia Mare: dacă nu sunt pregătiți pentru iarnă, să fie pregătiți pentru penalități! După exemplul gospodarului care își face vara sanie și iarna car, am avut o primă întâlnire de lucru pe tema deszăpezirii cu reprezentanții Drusal, noul operator desemnat să asigure acest serviciu în Baia Mare, în următorii doi ani, în urma procedurii de achiziție publică pe care am finalizat-o la începutul acestui an. Țin foarte mult ca lucrurile să fie făcute ca la carte. Am început, așadar, prin a le transmite, atât operatorului, cât și colegilor din primărie, că seriozitatea și promptitudinea nu sunt negociabile, în special când vorbim despre un serviciu public atât de important. În caz de derapaje, nu vom ezita să aplicăm sancțiuni. Printre altele, e necesar să existe un plan de acțiune concret, prin care să ne asigurăm că iarna nu ne va lua prin surprindere. Mă refer aici la trasee bine stabilite, un număr suficient de utilaje și muncitori pregătiți care să acopere fiecare stradă și trotuar din oraș, dar și un stoc generos de material antiderapant de calitate”, a spus Doru Dăncuș, primarul din Baia Mare. Astfel, s-a stabilit ca imediat ce rutele vor fi finalizate, să fie efectuate și câteva antrenamente practice. Operatorul a dat asigurări că își va onora contractul cu responsabilitate. Totuși cel care are responsabilitatea coordonării activității de deszăpezire este Marius Aoșan, actualul director al Serviciului Public Ambient Urban.