Părinții trebuie să se implice mai mult atunci când e vorba despre prevenirea faptelor de violență în rândul elevilor. De asemenea, este recomandată participarea unui psiholog la ședințele cu părinții, prin invitarea de către diriginte, dar se impune și organizarea unor acțiuni preventiv-informative în vederea evitării situațiilor de violență în școli. Sunt câteva dintre măsurile stabilite în cadrul ședinței de lucru derulată la Prefectura Maramureș. În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții despre implementarea măsurilor din planul național de combatere a violenței școlare.
Ședința de lucru de la Prefectura Maramureș a fost condusă de prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu. La întâlnire a participat și subprefectul Enikö-Erzsébet Krizsanovszki, precum și reprezentanți ai instituțiilor echipei interinstituționale constituite la nivel local. Pe ordinea de zi au fost abordate aspecte referitoare la: îndeplinirea și monitorizarea măsurilor prevăzute în planul de combatere a violenței școlare de către toate structurile M.A.I. și instituțiile semnatare; continuarea activităților de verificare privind infrastructura rutieră, mijloacelor de transport școlar, condițiile de siguranță pentru prevenirea incendiilor.
În cadrul întâlnirii s-a subliniat necesitatea derulării de acțiuni cu următoarele direcții: prevenirea violenței și a bullyingului, combaterea infracționalității în mediul online, prevenirea traficului de droguri, educație rutieră, întâlniri între reprezentanții din structurile M.A.I. cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar județean Maramureș, dar și cu directorii unităților învățământ preuniversitar din județ în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii și cadrele didactice; acțiuni la clase și informări cu privire la efectele fizice și medicale întreprinse de către serviciul de medicină școlară, în ceea ce privește consumul de droguri și diverse.
Prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu a menționat despre continuarea acțiunilor de verificare în perimetrul unităților de învățământ, în zonele cunoscute ca fiind frecventate de elevi în timpul programului școlar. Propunerile pentru îmbunătățirea și eficientizarea activităților din plan au făcut referire la următoarele: derularea de acțiuni constante de prevenire, constatare și aplicarea de sancțiuni; activități de verificare pentru siguranța elevilor în mijloacele de transport și în trenuri; acțiuni informativ-preventive care au rolul de prevenire a violenței în școli și care se adresează elevilor, cadrelor didactice și părinților; implicarea mai bună a părinților pentru a reduce aspectele negative ale elevilor în găsirea de soluții pentru rezolvarea unor probleme; dialogul constant cu directorii unităților de învățământ în scopul prezentării problemelor cu care se confruntă în școală. Totodată, s-au mai decis următoarele direcții: prevenirea producerii de incidente și a faptelor de violență; derularea de proiecte și de programe cu obținerea de rezultate concrete în beneficiul elevilor și al cadrelor didactice; participarea unui psiholog la ședințele cu părinții, prin invitarea de către diriginte; promovarea exemplelor de bună practică ce pot constitui sursă de inspirație în abordarea și rezolvarea problemelor care pot fi soluționate în unitățile de învățământ; informare cu privire la prevederile legislației în vigoare.
La finalul întâlnirii de lucru s-au discutat aspecte referitoare la atribuțiile care revin reprezentanților fiecărei instituții din echipa constituită la nivel local în vederea stabilirii priorităților care vor fi derulate în activitățile desfășurate pe linia siguranței școlare în anul 2025-2026.