În 8 octombrie se împlinesc 25 de ani de la săvârșirea din viață a savantului Mihai Pop. Care s-a privit în oglinzile Maramureșului, pentru a-i descifra identitatea. Cum manifestările de aducere aminte, despre om și operă, nu se prea mai poartă, a mai rămas articolul de ziar, care să coloreze amintirea. Așa că pornesc vârtelnița vremii. Satul Glod, comuna Strâmtura, de pe Valea Izei, ne provoacă o binevenită construcţie a memoriei. Închinată profesorului Mihai Pop, membru de onoare al Academiei Române, care a văzut lumina zilei în satul de sub Măgură, în 18 noiembrie 1907. A fost un folclorist care a făcut şcoală, antropolog cultural şi etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei. Primul român laureat al Premiului Internaţional Herder (1967).
În domeniul lui a fost un enciclopedist. A făcut studii de specializare în slavistică, la Praga, Bonn şi Varşovia. Doctor în filologie al Universităţii din Bratislava. Membru al Grupului de cercetări sociologice, condus de Dimitrie Gusti. Profesor invitat al unor universităţi din Europa şi America, conducător de doctorate. Mihai Pop provenea dintr-o veche familie de nemeşi maramureşeni, tatăl său, Ştefan, fiind preot, cu rădăcini în dreapta Tisei. În această zi de octombrie, la Glod, bate clopotul memoriei pentru un savant. Cel care ne-a spus, de multe ori, că folclorul Maramureșului păstrează mai bine decât orice parte a țării un număr mare de mituri și practici străvechi.
Credea Profesorul, când eram în cercetare etnologică la Poienile Izei, și prin satele Lăpușului, că maramureșenii au reușit să facă din cultura populară locală în care se integrează organic vechile mituri, sensul distinctiv al caracterului lor de durată, de care sunt mândri și pe care vor să-l păstreze cu tenacitate. Tot acolo, savantul, cu viziunea istoriei, ne spunea: aveți grijă de sat că el se va retrage în muzee! Câtă dreptate a avut! Îmi iau îngăduinţa de a vă spune că de satul Glod mă leagă o jumătate de veac de umblet şi admiraţie, iar de Profesorul Mihai Pop, decenii de ucenicie. Glodul este şi satul colegilor mei de clasă, Albu şi Tuşnea, dar şi al Fraţilor Petreuş. Care, prin vreme, m-au purtat de multe ori pe uliţele lui, de la Măgură, la Corost.
De fiecare dată, ne aminteam de Profesorul Mihai Pop. L-am cunoscut pe domnul profesor pe când lucram la Muzeul Maramureşului. Cu fiecare întâlnire mi se releva personalitatea lui. La simpozioanele organizate de dr. Mihai Dăncuș, i-am remarcat forţa opiniilor şi vigoarea limbajului, de care se ţinea seama în viaţa publică. Aşa s-a instituit, la inițiativa lui, Festivalul de datini şi obiceiuri din Marmaţia. Cu celebrele lui sesiuni de comunicări ştiinţifice, la care participau specialişti din ţară şi străinătate. Ideile Profesorului au fost determinante. Acolo mi-am dat seama că în preajmă avem un cărturar ilustru, de anvergură europeană. Cu relaţii multiple, cu o cotă externă pe care puţini academicieni interni o au.
S-a mai spus că Academia Română nu a luat în seamă, nici înainte, nici după 1989, că maramureşeanul Mihai Pop a fost un savant. Doar în anul morţii (2000) s-a deschis uşa de onoare a Academiei. Avea 93 de ani. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Rar am văzut o recunoştinţă mai profundă a studenţilor pentru un profesor. Tocmai pentru că a fost un avangardist în domeniul lui. Este considerat un începător al celor mai noi idealuri de cercetare. Este părintele şcolii folcloristice moderne de la noi. Criticul literar Mircea Martin, fost sudent, cu un prilej, la Deseşti, îmi spunea că profesorul făcea uz la cursuri de structuralism şi semiotică, concepte abia apărute în Occident. Aşa se vede că savantul născut în Glod a fost sincron cu noile curente din ştiinţa europeană.
M-a fascinat publicistica lui din perioada interbelică, ce a apărut sub pseudonimul Petru Buga. Îl admira pe Iuliu Maniu. Semnala dezmembrarea şi disiparea satului tradiţional. Cerea intervenţia statului pentru construcţia noului sat standard, capitalist. Pleca de la exemplele singulare de sate româneşti care… merg cu vremea. Are ca model satul Ieud, cel cu baie comunală. S-a despărţit, în unele privinţe, şi de modelul sociologic al şcolii lui Gusti. A cercetat și așezarea Cornova, din Basarabia. Opera științifică a Profesorului este la fel de bogată, de diversificată și de eficientă ca și cea de cadru didactic universitar, de organizator și îndrumător. Cum cei care l-au cunoscut și apreciat, mulți dintre ei s-au retras din această lume, ne rămâne nouă să practicăm acolada amintirii unui mare bărbat al Maramureșului, savantul Mihai Pop.
Am fost în preajma dumisale de multe ori în Maramureș și la București. Spun asta pentru prima dată. În studenție mă întâlneam cu profesorul la un cochet local de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din Capitală, Podgoria se numea, unde beam vin din ulcele de lut. Așa ne-am cunoscut mai bine, în liniștea mărturisirii. La o întâlnire mi-a sugerat că vrea să mă trimită, pentru un an, la Academia di Romania din Italia. Legile învățământului din acea vreme nu îngăduiau întreruperea cursurilor mele. Așa că am rămas cu sentimentul maramureșeanului care nu uită noua generație. Lucrând la acest text am descoperit numele Rucsandrei Pop, nepoata savantului, antropolog, dramaturg, care a format o echipă de cercetare a documentelor Arhivei Mihai Pop.
Tare mult aș dori să o invit în Maramureșul natal al bunicului ei. Deși am aflat că a cercetat, cu ani în urmă, câteva sate din Maramureș. Așa am putea spori prin cunoaștere demnitatea intelectuală a savantului. Nu uitați, academicianul Mihai Pop s-a născut în 18 noiembrie, 1907, în satul Glod, comuna Strâmtura, județul Maramureș. Și să nu uităm că în 8 octombrie se împlinesc 25 de ani de la săvârșirea lui din viață.
