Arhive Zilnice: 12 mai 2020
CORONAVIRUS în România • Aproape jumătate din persoanele infectate s-au vindecat
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 persoane, care nu au respectat perioada de autoizolare, iar pentru 209, aflate în carantină care au părăsit locația în care au fost plasate, s-a dispus măsura carantinării...
Revizuirea dosarelor pensionarilor de invaliditate
Pensionarii de invaliditate, care au avut termen de revizuire în lunile martie, aprilie și mai, sunt rugați să trimită până în data de 15 iunie 2020, prin Poșta Română, cu confirmare de primire, pe adresa Casei Județene de Pensii Maramureș, str. Hortensiei nr. 1A,...
Drumuri pregătite pentru asfaltare în Merişor
Străzile din Merișor, localitate aparținătoare orașului Tăuții Măgherăuș, sunt pregătite în aceste zile pentru asfaltare.
Astfel, infrastructura satului se modernizează în perioada următoare. În prezent se lucrează la fundațiile drumurilor care vor fi asfaltate, la șanțuri și rigole. Mai apoi, urmează așternerea stratului de bitum.
Şi în această perioadă elevii beneficiază de burse
Asociaţia Elevilor din Maramureş anunţă că elevii beneficiază de burse școlare și în această perioadă.
"Ministerul Educației și Cercetării a transmis inspectoratelor școlare un document în care este menționat faptul că perioada suspendării cursurilor nu reprezintă vacanță, bursele elevilor urmând a fi acordate în continuare....
Comisia pentru Învățământ din cadrul Conferinței Episcopilor: „Orele de educație sexuală trebuie să aibă un caracter opțional”
Comisia pentru Învățământ din cadrul Conferinței Episcopilor catolici din România a luat act de modificarea făcută de Parlamentul României la Legea 272/2004 în care se stipulează și obligativitatea implementării de ore de educație sexuală pentru copii, în cadrul unor programe privind viața și sănătatea...
Prețuri în piața țărănească
Municipiul Baia Mare nu a închis piețele agroalimentare, așa cum au făcut alte primării din județul Maramureș.
În piața Izvoarele, domină însă intermediarii, comercianți care aduc legume și fructe din import. Roșiile de seră, probabil din Polonia, costă 6-8 lei/kg, după mărime. Castraveții proaspeți de...
Lucrări intense pe DJ 186 – Valea Izei și Dragomirești
Edilul din Dragomirești, Vasile ȚIPLEA, s-a declarat mulțumit de faptul că se lucrează pe întreg tronsonul cuprins între granița de hotar cu comuna Bogdan Vodă și orașul Săliștea de Sus, fiind montate rigole, iar la acostamente se pune piatră spartă.
„În Dragomirești se construiește și...
Zona Mogoșa se va redeschide turiștilor
În ultimii ani, maramureșenii și nu numai, nu s-au mai putut bucura de Lacul Mogoșa și de potențialul zonei turistice, cum o făceau în trecut. Asta din cauză că proprietarii care dețineau hotelul și restaurantul au impus o serie de restricții. În consecință, iubitorii...
Pod finalizat în Bârsana
În vara acestui an, în Bârsana va fi dat în folosință cel de-al treilea pod finanțat cu suma de aproximativ 1 milion lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
În lungime de 60 metr, podul va deservi atât familiile care locuiesc în zonă, cât și...
Duminică cu pandemie
Suntem prizonierii ordonanțelor militare, oriunde ne-am afla. Pandemia ne-a dovedit, a nu știu câta oară, cât de fragili suntem. Pentru a ne feri de contaminare, ar trebui să renunțăm la câteva canale de informații. Care fac explozie de știri inflamante. Suntem amenințați că o...
Parteneriat între ISJ şi SLI MM
S-a materializat unul dintre parteneriatele instituționale ale Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș, partener fiindu-i, de data aceasta, Biroul Operativ al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş (SLI MM).
"Inspectoratul Școlar Județean Maramureș optimizează sistemul resurselor curriculare în vederea accesibilizării demersului de predare online și mulțumește colaboratorilor...
Familii care au nevoie de ajutor!
Criza economică și socială, adusă de pandemia COVID-19 nu o să dispară repede, chiar dacă activitățile se vor relua. Sunt familii cu probleme care continuă să aibă nevoie de ajutor, astfel încât Asociația ASSOC face un apel celor care pot, să contribuie la îmbunătățirea...
Bergodi: „Universitatea Craiova are şanse la titlul de campioană”
Noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat într-o intervenţie live pe pagina de Facebook a clubului, că formaţia sa are şanse să câştige în acest sezon titlul de campioană, aflându-se la doar 4 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
"Cu...
Alte recomandări de la ITM pentru transportul angajaților
Inspectorii ITM vă sfătuiesc ca la deplasarea cu autovehiculul pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă să utilizaţi echipamente de protecţie (spre ex: mască, mănuşi) dacă nu călătoriţi singur şi solicitaţi celorlalţi purtarea acestor echipamente, aerisiţi des autovehiculul, în special atunci când călătoriţi şi cu alte...
Rapid Bucureşti, împotriva propunerilor FRH de încheiere a Ligii Naţionale
Clubul de handbal feminin Rapid Bucureşti nu agreează variantele propuse de FR Handbal pentru încheierea stagiunii, între care jucarea unei singure restanţe, AHCM Slobozia - CSM Bucureşti, urmată de Final Four al Cupei României şi turneul de baraj. Carmen Amariei, antrenor Rapid: "Ori se...
Secţiune nouă pe pagina CCD Maramureş
Pe pagina oficială a Casei Corpului Didactic Maramureș a fost creată secțiunea Resurse Educaționale Deschise. Aceasta conține, pe lângă tutorialele de utilizare a aplicației Google Classroom, exemple de bună practică propuse de specialiştii CCD MM în activitățile de predare online.
Motorină mai ieftină cu 1,90 lei/l
Centrul județean Maramureș al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 1 octombrie - 31 decembrie 2019.
În judeţul Maramureş, suma totală care urmează...
Se reia activitatea la Serviciul Rutier
Baia Mare, str. Tineretului nr. 10, cod poştal 430161, tel. 0262211107, fax. 0262215200, e-mail: oug41.2016.sr@mm.politiaromana.ro -
Începând de azi, 12 mai, se reia activitatea de relații cu publicul la nivelul ghişeului Serviciului Rutier, cu sediul în Baia Mare, strada Tineretului nr. 10, după următorul...