Activitatea de transport rutier de mărfuri a fost grav afectată în starea de urgență. Problemele continuă în domeniu. Mai mult, alte locuri de muncă ar urma să se piardă, iar unele companii vor intra în faliment, avertizează prim-vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, maramureșeanul Cosmin Lakatos.
Problemele se vor accentua odată cu intrarea în vigoare a unei directive europene care stabilește ca o dată la patru săptămâni, șoferii de camion să revină acasă. În plus, o dată la opt săptămâni, șoferii ar urma să se întoarcă cu camionul, ceea ce va genera costuri suplimentare, dar și poluarea mediului, susțin transportatorii. Ei au arătat că întoarcerea obligatorie acasă a camionului ar duce la o medie de 6 zile pierdute la fiecare 8 săptămâni, ceea ce se traduce în pierderi de afaceri de 10-14%. Revenirea în România la fiecare 8 săptămâni ar însemna 1.000 de camioane în plus zilnic pe drumurile europene și la frontiere, fără nicio justificare economică. Această măsură va conduce la creșterea cu 1.160 tone de emisii de CO2 / zi sau 418.000 tone / an.
Transportatorii mai contestă obligația companiilor de a organiza întoarcerea acasã a șoferilor la fiecare patru săptămâni, o prevedere despre care susțin că ar încălca libertățile fundamentale ale UE, potrivit cărora șoferul va fi liber să aleagă destinația / locația pentru perioada sa de repaus. Odată cu intrarea în vigoare a legislației, peste 60.000 de șoferi ar trebui să se întoarcă acasă la fiecare 3 sau 4 săptămâni.