Zilele trecute, am revăzut carul cu boi, în acțiune. Nu cel al lui Nicolae Grigorescu, e unul contemporan, din poză se vede în fundal și TIR-ul cu marfă. Dar și bisericile, și nouă, și veche. Tânărul ce conducea boii era mândru de ei. „Da, nu prea mai are nimeni în sat așa. Am fost și-am adus niște mere și ceva lemne pentru iarnă”, ne spune, după care o ia agale, la drum.
Comuna Strâmtura are oricum un specific aparte. Odinioară, sătenii s-au opus total cooperativizării, drept pentru care, luând ca pretext zona de deal neproductivă, Puterea vremii i-a lăsat în pace. Oamenii și-au văzut de vieți, de terenuri. Sigur, asta a venit cu dublu tăiș, la bătrânețe acei oameni au fost „pedepsiți” de sistem, au rămas fără pensii. Aici a fost un vârf național al numărului de ajutoare sociale, după care situația s-a reglementat încet. Interesant e însă amestecul de vechi și nou: autoritatea locală a reușit să facă mare parte din infrastructura necesară vieții în secolul 21, de la drumuri la rețele de apă, ba și documentația pentru rețea de gaz e pregătită, spune primarul Ioan Pasere. Mai mult, comuna s-a mișcat mai repede ca vecinii și a înființat grădiniță cu program prelungit, drept pentru care aici vin copii din Botiza, Rozavlea sau Bârsana! Altfel însă, la nivel de cetățean, viața curge încet încet… sătenii adună cartofi, în câmp, carul cu boi trece.
