Clubul Știința Electro Sistem Baia Mare va fi reprezentat la Campionatul European de Orientare pe Schiuri de trei sportive, plus unul dintre antrenorii clubului.
Andreea Manu (16 ani), Tania Sabou (15 ani) și Antonia Man (14 ani) sunt sportivele băimărene care vor concura pentru România la ediția din acest an la categoria de vârstă junioare 17 ani, sportive ce vor fi însoțite de antrenorul Istvan Sebestyen.
Campionatul European de orientare pe schiuri se va derula în Finlanda, la Kemi, în perioada 14-19 martie, obiectivul sportivelor noastre fiind o clasare între primele 15 locuri la individual. Favorite la medalii sunt sportivele din țările scandinave, țări care dispun de condiții de pregătire mult mai avansate decât sportivii din țara noastră. Există totuși speranță de o clasare mai sus în proba de ștafetă, unde reprezentantele noastre mizează să fie între primele șase echipe.
La ediția din acest an vor participa sportivi din 22 de țări.