Nu-mi face nicio plăcere să scriu despre acest război cu multe necunoscute. După aproape trei luni de la declanșarea lui, am trecut prin multe stări sufletești pentru a putea întrupa textele publicate. Ceea ce m-a ținut în sfera de interes au fost viața și moartea semenilor nevinovați. Apoi tragedia și drama copiilor. Uciși fără regrete și alungați de acasă fără nicio remușcare. Apoi mamele lor, purtând durerea copilului înstrăinat, care are nevoie de pâine, apă și haine. Cei care au declanșat măcelul nu au avut nicio pornire spre spovedanie. Moarte fără părere de rău. Mai nou, aud că rușii nu recunosc că au omorât civili. Este și războiul minților patinate. Adică tot ce ni se arată pe micile ecrane este fals? Nimeni nu spune ce este în realitate? Că despre adevăr nu poate fi vorba.
După aproape trei luni de moarte și ruină, afli atitudini care nu prea au fost spuse cu toată gura. Profesorul Peter Singer, de la Universitatea din Princeton, se întreabă dacă este corect ca țări europene să continue să plătească Rusiei un miliard de euro pe zi pentru energie, când ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei? Președintele ucrainean spunea că aceste țări care prosperă de pe urma energiei rusești „își câștigă banii din sângele altor semeni.” Când este vorba de bani, într-o asemenea împrejurare, cui îi mai pasă de viața altora? De aceea Rusia nu-și întoarce fața spre negocierile de pace, când ea câștigă bine și pe vreme de criză. Exporturile de petrol și gaze nu au emoții belicoase. În cine să mai crezi?
Mă agăț și eu de cine pot. Cum ar fi comisarul european pentru afaceri economice și financiare, care a apreciat, mai ieri, că Uniunea Europeană își va reduce dependența de gazul rusesc pe la sfârșitul acestui an. Deci nu se pune problema unei întreruperi imediate a acestor importuri. Și nouă ni s-a spus altceva! Germania, cel mai mare cumpărător de energie rusească, în tăcere, dar cu folos, continuă importurile de gaze. Nu se știe până când. S-ar putea să fie prea târziu pentru a mai folosi Ucrainei. În orice caz, statele sunt purtătoare de atitudini colorate. Când albe, curate, când cenușii ori verzi, roșii mai rar, dar mai ales galbene și portocalii. Se vorbește mai puțin despre dimensiunea dezastrului. Ni se spune câtă tehnică de luptă rusească a fost scoasă din uz, câți militari ruși au fost uciși, dar în ceea ce privește partea ucraineană, pierderile sunt camuflate. Și acolo este un adevăr.
Surse credibile spun că Rusia a invadat Ucraina, obligând 11 milioane de oameni să-și părăsească locuințele. Cinci milioane dintre aceștia au ajuns în alte țări. Știre de ultimă oră, o jumătate de milion au fost deportați cu forța în Rusia. Din păcate, aceste tragedii umanitare sunt tratate cu multă îngăduință, indiferență. S-au atrofiat toate sentimentele omenești, pe lângă un cinic calcul economic. Un calcul de viețuire și supraviețuire. O ecuație financiară care nu prea are multe ieșiri. Ce se întâmplă cu oamenii din multe țări, cu economiile lor? Aceste generații nu sunt obișnuite cu rigoarea vremurilor acute, cu o felie de pâine, cu un cartof și alte restricții alimentare. Nimeni nu îndrăznește să propună drastice raționalizări. Deși se duce o propagandă tristă că ne paște foametea.
Sunt multe variante ale acestui război. În care să crezi? Se vede că nu suntem obișnuiți cu asemenea fenomene. Se zice că, dacă ucrainenii ar fi depus armele în fața armatei ruse invadatoare, Estonia, Letonia, Polonia și Lituania ar fi trebuit să-și facă griji pentru propria securitate. În acest război, am întâlnit cameleoni de nevoie, nu de voia lor. Adică prefacerea și ipocrizia sunt forme de salvare. Nici cu asemenea forme de manifestare nu suntem obișnuiți. De aceea invazia rusească a schimbat lumea. În multe culori. Se pare că acești cameleoni de lângă noi au apărut din nevoia de a se apăra. Există și așa ceva. Este de înțeles?
