Locuri și clădiri ce au marcat istoria Maramureșului. Altele decât v-ați fi așteptat

Suntem obișnuiți să acceptăm șabloane, peste ani, până ele devin realități, reguli. E societatea, e viața socială, ce ne îndrumă să acceptăm acele șabloane. Am revăzut recent, parcurgând Maramureșul, câteva locuri și clădiri ce emană mult mai multă istorie decât cele „consacrate”. Sau pe dos, unde, fără să urmărim să jignim înaintași, locurile respective sunt ba încropite, ba ele, ca loc, nu au importanța istorică reală. Începem cu mormântul lui Pintea de pe Gutâi sau… ne abținem?

Încă din paleolitic și neolitic, există urme ale civilizațiilor precreștine, în Maramureș. Dacă e să amintim urme ale omului de peșteră în Poiana Botizii, apoi civilizațiile descoperite de istoricii și arheologii noștri harnici la Suciu, dar și la tumulii de la Oarța / Bicaz, unde se pot perfect explica primele semne de religie, de datini, Cultul morților. Cel puțin în cazul ultimei locații, nici măcar localnicii nu au cea mai mică idee ce a fost acolo. Sunt niște dealuri stranii, atât. Dar ar merita mult mai mult. Apoi, avem nenumărate descoperiri de obiecte din epoca fierului și a bronzului, aici. Și, dacă nu știm să localizăm noi în timp cetățile descoperite la Sarasău, Oncești, Solovan, drept pentru care se dă frâu liber exagerărilor și patriotismelor mici și mijlocii, c-or fi ele dacice sau medievale, știm clar ce ar însemna castrul roman descoperit recent la Coștiui. Fie el de campanie.

Sau sulița romană descoperită în munții Lăpușului, deasupra Băiuțului. Nu uităm nici urme ale migrațiilor, chiar dacă așa cum au zis unii cititori ai noștri mai documentați, crucile celtice de la Ariniș sau din Băsești nu sunt… celtice, ci inspirate. Așa este. Dar sunt superbe și le-am mai revăzut peste ani, la Șurdești sau Remecioara, chiar și din lemn. Așa cum era imposibil să nu ne fi „salutat” în trecere și vikingii, câtă vreme istoria lor amintește c-au coborât pe Nipru spre Marea Neagră, iar urmele lor se găsesc și în Mediterana, în zona arabă. Obiecte vikinge acolo, arabe la ei în nord.

Mai venim în timp, spre noi, fără a contesta și fără a trage concluzii. Căutând locuri și construcții importante. Și ajungem la Evul Mediu. Feudalismul a fost reprezentat și aici, evident. De-ar fi să amintim una dintre cele mai importante construcții, Cetatea de Piatră a Chioarului atestată în 1319! Știm stadiul ei, știm că „nu e importantă” în istoria României și a Maramureșului… maghiară fiind, deși e vitală, datorită ei au înflorit satele din Chioar. Ba sub protecția cetății sau sperând la asta, tributare îi sunt și aparițiile așa-ziselor castele de pe Culoarul Someșului, a grofilor și nobililor maghiari. Da, Cetatea a fost distrusă în 1718 când, cu revoluția maghiarilor de a ieși din Imperiul Austro-Ungar, dar simbolul ei a rezistat. Așa se face că mai avem în picioare „urmașele” cetății, castele-cică în Satulung, Pribilești, Coltău etc. Nu au fost nici castele, nici cetăți, ajunge doar să aruncăm ochii peste gard, în Transilvania, ca să vedem cum arătau castelele… Râșnov, Hunedoara, Sighișoara. Dar revenim și spunem: nu te poți numi maramureșean dacă nu ai urcat pe Creasta Cocoșului o dată și dacă nu ai intrat în Cetatea Chioarului. Printre altele.

Iar dacă mai venim în timp, aruncând un ochi la vârstele Istoriei mondiale, nu avem a căuta urme ale Renașterii. Deși unul dintre ingredientele de bază ale vremii, inventarea tiparului și aducerea scrisului / cititului la oamenii simpli, a avut în Maramureș exponenți. A vizitat cineva, în afară de maghiari, casa lui Mistofalusi Kis Miklos? Așa, de curiozitate… a fost unul dintre primii tipografi și a scos cărți inclusiv pentru regele Georgiei.
Reforma protestantă și epoca elisabetană a avut la noi influență, de-ar fi doar să amintim cea mai veche biserică din Maramureș, cea reformată din centrul Sighetului. La fel, mai târziu, revoluția franceză și primul val de naționalism au avut urmări, de la pașoptism la primele semne de ridicare a românilor ca popor, aici. Ca identitate. Apoi, avem salba de biserici de lemn ce vorbesc tot de un moment istoric, marea lor majoritate fiind reconstruite după 1717, ultima invazie tătărască. Câteva, culmea, nu cele mai vizitate ori cele UNESCO, au alură și încărcătură istorică aparte, de-ar fi să amintim biserici superbe de la Bogdan Vodă (disputată, controversată), cea de la Borșa etc. sau altele de zid, acceptate de stăpânirea maghiară datorită unor contexte sau servicii, gen bisericile de zid văruite și impresionante de la Coaș sau Sarasău.

Ne-ar plăcea să găsim în memorie urme ale revoluției industriale în Maramureș. Din păcate, mici urme, de obicei în zona exploatărilor fores­tiere-gaterele evreilor sau a exploatărilor miniere. La fel, acum suntem ironici, revoluția industrială a adus în Maramureș și primele mașini, ale grofilor de pe Culoarul Someșului. Legende povestesc despre Degenfeld cel din Ardusat, ce venea cu mașina urmărit de o sumedenie de copii în alergare, minunându-se de trăsura fără cai. Dar avem ce aminti de atunci, de-ar fi să zicem de flotația Logolda de la Cavnic, cu patronaj britanic, la un moment dat. De castelul Appafy de la Coștiui care a găzduit mai apoi Regia Sării. Ba construcții pot fi considerate și barajele și haiturile de pe Vaser, tot pentru transportul lemnului pe apă. Apoi, clădiri legendare și de mare valoare ca Monetăria Băii Mari, actual Muzeu de Istorie. Clădirea Jarda și altele din Baia Sprie. Și pentru că am amintit populația evreiască, ce venise în mai multe valuri în urma epurărilor din Galiția, Rusia și alte părți ale lumii, și ei au lăsat urme. Sinagogi, cimitire, proprietăți. Alte urme, nefericite de această dată, sunt locurile fostelor lagăre de unde au fost duși spre moarte, la fel ca și gările din Sighet și Vișeu, care vorbesc despre tragedie. Nici ele puse în valoare, azi, deși fac parte din istoria noastră. A Maramureșului de odinioară. Apoi, sunt casele patrioților care au contribuit la Marea Unire, casele lui George Pop, Vasile Lucaciu (în stare de degradare casa și școala) sau a lui Ilie Lazăr, ce nu arată bine nici ea.
Războaiele mondiale au lăsat, la rândul lor, urme în Maramureș. De la celebrul drum al lui Mackensen la cazemate și întărituri pe unde nu te aștepți, nu numai pe Prislop. Și în Săcel pe Dea­lul Moiseiului, la Blidari și în alte părți. Perioadele de bunăstare dintre războaie au lăsat și ele construcții cochete, în centrul Sighetului, în cel vechi al Băii Mari, la Seini sau Șomcuta. Chiar așa, cine știe ce istorie frumoasă are clădirea aceea cu stil austriac parcă, de vizavi de Poliția de Frontieră, ce fusese sau este a Spitalului?!!! Apoi, a venit Comunismul. Care a încercat să șteargă cu buretele urme ale unor vremuri. Ba și oameni. Clădiri reprezentative? Da… închisoarea Sighet, azi muzeu. Blocul încă locuit din capătul Nistrului, unde erau deținuți politici aruncați în mină. La fel, s-a petrecut în Baia Sprie. Chiar casa lui Pop Șimon din Vișeu, ce a trecut de la casă de grof român maghiarizat la cazinou, apoi la sediu de Primărie. Sau din perioada istorică a Războiului Rece, acele poduri demontate de pe granița cu Ucraina/ URSS, ori cupolele cu radare din munții Maramureșului de dincolo de Fântâna Stanchii.

Lista poate și va continua, nu e închisă și nici nu se pretinde a fi cercetare științifică.
Ar fi bine să mergeți, plimbându-vă prin Maramureș, să vedeți câteva din aceste clădiri și locuri. Sunt încărcate cu istorie. Unora li s-a dat importanță exacerbată. Altele au fost uitate, ascunse. Mausoleul soldaților germani și austro-ungari căzuți în Primul Război Mondial din Borșa, de la intrare? În care sunt zidite, spun localnicii, armele celor căzuți. Grădinița din Băiuț ce se dărâmă, ce poartă toate însemnele masoneriei? Sinagoga de la Seini, de care tot auzim de un deceniu ce frumoasă va fi (dar e o ruină), în care s-a rugat un erou al poporului evreu, originar din Seini? Cel care a devenit specialistul în extragerea populației evreiești din zone de conflict, din țări africane, arabe la Rusia sau România…