Luptă pentru 722 hectare de păşune la Giuleşti

0
636

Comuna Giuleşti are peste 800 de hectare de păşuni comunale. Totuşi, Composesoratul Nobil Giuleşti revendică circa 722 de hectare din această suprafaţă. De asemenea, Asociaţia Composesoratul Nobil Izvoare – Măgura Giuleşti solicită exact aceeaşi suprafaţă de teren. Însă Comisia locală de fond funciar nu a fost de acord cu cererile menţionate, aşa că nu le-a dat câştig de cauză petenţilor.

Astfel, Comisia locală de fond funciar a analizat dosarele anul trecut şi a propus invalidarea acestora: „În data de 21 august 2015, în şedinţa comisiei locale de fond funciar s-au analizat printre altele şi două dosare, din totalul de nouă, legate de Composesoratul Nobil Giuleşti, care solicită 722,0051 de hectare şi Asociaţia Composesoratul Nobil Izvoare – Măgura Giuleşti care solicită aceeaşi suprafaţă de teren. Deci cele două composesorate s-au înfiinţat şi acum cer aceste suprafeţe de teren. Comisia locală a analizat dosarele în cauză şi a solicitat completarea unuia cu documente pentru că nu era complet. După aceasta a propus invalidarea dosarelor celor două composesorate din cauză că ambele cer aceleaşi suprafeţe de teren şi niciuna dintre ele nu a solicitat terenul la legile fondului funciar. Ele trebuiau să solicite la legile fondului funciar anterioare şi nici nu-l deţin în prezent”, a declarat Gheorghe Moldovan, secretarul comunei Giuleşti.

Suprafaţa solicitată reprezintă circa 90% din terenurile comunei

Gheorghe Moldovan - secretarul comunei Giuleşti
Gheorghe Moldovan – secretarul comunei Giuleşti

Terenurile solicitate de petenţi sunt în momentul de faţă în proprietatea comunei Giuleşti. Ele reprezintă mai bine de 90% din totalul păşunilor deţinute de administraţia locală. Comisia locală a trimis dosarele cu pricina Comisiei judeţene de fond funciar pentru soluţionare, cu propunerea de invalidare: „Terenul aflat în discuţie face parte din domeniul public al comunei şi este concesionat crescătorilor de animale pe o perioadă de zece ani. Aceştia plătesc o taxă la primărie. Terenul fiind al comunei, comisia a considerat nedrept ca să beneficieze doar 20-30 de oameni de întreaga suprafaţă. Cele 722 de hectare reprezintă aproape tot terenul comunei, pentru că noi avem 800 şi ceva de hectare în total. Dosarele le-am trimis la Comisia judeţeană de fond funciar, cu propunere de invalidare din partea noastră”, a completat secretarul primăriei Giuleşti.

Composesoratul Nobil Giuleşti speră că instanţa îi va da câştig de cauză

DSC06274Preşedintele Composesoratului Nobil Giuleşti spune că deţine toate actele necesare pentru ca cei din Comisia judeţeană de fond funciar să-i dea câştig de cauză şi să obţină cele 722 de hectare de păşune. Nu acelaşi lucru crede însă despre cealaltă solicitare venită din partea Asociaţiei Composesoratul Nobil Izvoare – Măgura Giuleşti: „Aşteptăm să se facă dreptate în legătură cu tot ce a deţinut şi ce va deţine Composesoratul Nobil Giuleşti. El s-a înfiinţat în anul 2014. Noi cerem doar cât este pe coala cadastrală a composesoratului, adică şapte sute şi ceva de hectare de teren. S-a mai înfiinţat o asociaţie, cu nume de composesorat, care sunt de fapt utilizatorii din prezent ai păşunilor. Pe mine m-a deranjat faptul că s-au încasat atâţia bani ca subvenţie şi nu s-a făcut mai nimic pe păşuni. Acum ei, ca să nu rămână fără păşuni, dau din stânga în dreapta. Sunt deja două procese pe rol cu ei. Unul este ca să li se anuleze statutul că ei sunt înfiinţaţi ca o societate, numai că au denumirea de composesorat, dar nu pot face dovada că sunt continuatorii membrilor composesoratului. Sper că instanţa va face dreptate aici. Noi am făcut această dovadă notarială, cu declaraţii, de la x şi până la y, cu cine-i, cum îi, pentru ca să îţi poată da certificat de moştenitor. Avem momentan 21 de membri înscrişi, dar sunt mult mai mulţi membri composesorali. De asemenea, avem şi cerere depusă încă din anul 2005, numai că cel care a depus-o era bătrân, nu putea să facă statut şi tot ce trebuia în instanţă şi între timp a decedat. Însă cererea este depusă, cu ştampila primăriei şi tot ce mai trebuie. Cei care au folosit până acum păşunile au încasat peste 17 milioane de lei din subvenţiile primite, deci cam 1,7 milioane de lei pe an. Acum am zis gata, le-a ajuns. Eu spun că vom avea câştig de cauză în final pentru că noi deţinem actele în original. Dacă cei din Comisia judeţeană de fond funciar cumva nu vor putea valida, să constate dânşii care-s moştenitori şi care nu, cine are încheierea şi deţine actele, atunci va face instanţa dreptate”, ne-a explicat Petru Rednic, preşedintele Composesoratului Nobil Giuleşti. Noi am încercat să contactăm şi reprezentanţi ai Asociaţiei Composesoratul Nobil Izvoare – Măgura Giuleşti, pentru a vedea care este şi opinia lor în acest caz, însă fără succes.

Comisia judeţeană a amânat luarea unei decizii

La ultima şedinţă de fond funciar, desfăşurată în data de 26 iulie, s-au analizat 400 de dosare privind eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenuri agricole sau forestiere. Printre acestea s-au numărat şi cele ale Composesoratului Nobil Giuleşti şi Asociaţiei Composesoratul Nobil Izvoare – Măgura Giuleşti. Comisia judeţeană de fond funciar a amânat emiterea unei hotărâri, pentru a se prezenta documentaţia tehnică legată de aceste solicitări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.