Expoziţia Landscape – Peisajul

0
426

Marţi, 9 august, la Galeria de artă a Uniunii Artiş­tilor Plastici din România filiala Maramureş (Baia Mare, bd. Bucureşti nr. 6), s-a deschis expoziţia de grup „LANDSCAPE – Peisajul”. Expun artişti plastici băimăreni şi un invitat din Cluj-Napoca, Dorel Găină. Manifestarea este coordonată de graficianul Vasile Naşcu, după ce în anii precedenţi a prezentat alte teme: portretul, nudul, arta abstractă. În 2016, tematica este peisajul, văzut sub diverse forme şi interpretări de cei cinsprezece artişti plastici. Peisajul a preocupat marii artişti din cele mai vechi timpuri, iar odată cu descoperirea tehnicii perspectivei, în perioada Renaşterii, pictura de peisaj a luat o mare amploare. Redarea spaţiului înconjurător pe o suprafaţă plană, creând iluzia adâncimii, acea tehnică de ”trompe l’oeil”, adică de păcălire a ochiului, a fascinat şi a creat capodopere în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dominând aproape întreaga lume a creaţiei plastice în acest sens. Odată cu sec. XX, şi în special cu  abstrac­ţionismul, au fost găsite noi forme de exprimare plastică, iar arta contemporană caută mereu noi filoane de exprimare. Pe această linie se înscrie şi expoziţia grupului de artişti băimăreni. (Vasile Jurje)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.