• 133 de permise reţinute şi 34 certificate de înmatriculare •
În perioada 12-18 august, poliţiştii maramureşeni de ordine publică, rutieri, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat zilnic, desfăşurând activităţi specifice pentru siguranţa cetăţenilor. Ei au constatat 192 de infracţiuni, au aplicat 1.430 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut în vederea suspendării 133 permise de conducere şi au retras 34 de certificate de înmatriculare.
S-a acţionat prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
În doar şapte zile, poliţiştii au constatat 192 de infracţiuni (14 în flagrant), dintre care 142 de natură judiciară, 27 la regimul circulaţiei rutiere, 11 de natură economică iar restul au constituit alte fapte. De asemenea, au fost aplicate 1.430 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 452.322 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 12.000 lei.
Poliţiştii de ordine publică au intervenit la 405 evenimente, cele mai multe sesizate prin SNUAU 112 şi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 au fost aplicate 194 de sancţiuni. Alte 1.194 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii rutieri, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 471 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut, în vederea suspendării, 133 de permise de conducere, dintre care 15 pentru consum de alcool, 49 pentru viteză iar restul pentru alte abateri şi au retras 34 certificate de înmatriculare.