Deschiderea stagiunii de teatru la Sighetu Marmaţiei

0
431

Vineri, 30 septembrie, în Sala de spectacole a Palatului Cultural din Sighetu Marmaţiei, a avut loc deschiderea noii stagiuni a Teatrului de amatori din cadrul Centrului Cultural din localitate, în aplauzele numeroşilor spectatori, majoritatea elevi şi profesori.
La deschidere, au fost invitaţi şi au participat: E.Sa. Eleonora Moldovan, Consulul General al Consulatului General al României la Cernăuţi, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Horia Scubli primarul municipiului, consilierii judeţeni Anton Rohian, Teodor Ardelean, Ioan Sas ş.a.
Sub coordonarea şi regia artistică a vechiului animator cultural prof. dr. Ioan Dorel Todea, Trupa de Teatru din Sighetu Marmaţiei a prezentat piesa „Janka” scrisă de Oscar Speace. (Traducere: I. J. Popescu). Prin Janka sunt transpuse ororile regimului nazist şi drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu coşmarul lagărelor de concentrare. „Această piesă este o mărturisire, un document de viaţă tulburător, un act de respect faţă de drama acelor oameni, un act de reconstituire foarte important, un strigăt venit din altă lume către cei care au rămas şi către memoria noastră care se şterge” – spunea Maia Morgenstern, care a jucat rolul Jankăi în premiera naţională, din 2012. După reprezentaţie, Dorel Todea şi invitaţii au discutat despre organizarea unui turneu al Teatrului Sighetean în zona Cernăuţi. Astfel, în preajma zilei de 15 ianuarie 2017, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, sighetenii vor prezenta două din piesele lor de succes, în spectacole de teatru pentru românii din Bucovina de nord-Ucraina.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.