Baia Mare, capitală de Maramureş, abundă de oferte naturale!

„Ce naşpa oraş, n-ai ce face aici…”

Am auzit de prea multe ori expresia, mai ales la tineri: „Ce naşpa oraş, n-ai ce face în el, te plictiseşti de moarte. Las’ că plec io în Cluj!” E vorba de Baia Mare şi nu este nimic mai fals: municipiul are, separat de oraşul în sine, de muzee, o ofertă naturală impresionantă, de invidiat.

Da, nu are multă viaţă culturală, concerte, poate şi din cauză că le-am primit multă vreme gratis, pe principiul ”pane e circus” şi lumea s-a dezvăţat să plătească. Dar e altă poveste. Ce are Baia Mare de oferit celor ce ”se plicti”? Prima observaţie e împărţirea, conform wiki – ”Suprafața teritoriului administrativ însumează 23.573 ha din care 3.170 ha sunt terenuri agricole, 18.599 ha – terenuri silvice, cu preponderență păduri, și 1.804 ha – construcții și alte destinații”.
Abia 1.800 de hectare oraşul în sine, în rest peste 20.000 de hectare păduri şi terenuri agricole! Mai mult, privind dincolo de SubCarpaţii de dea­supra oraşului, acea cupolă care ne ajută la vremuri grele, ne apără de vânturi şi vreme grea dinspre Nord, avem pe teritoriul oraşului vârfuri de peste 1.000 metri altitudine: Frăsineasa – 1.017 m, Bulzului – 1.051, Holmuţu – 1.185, Stânelor -1.162, Sturu – 1.162, Pleşca Mare – 1.292, Ignişul – 1.307, altele.

În materie de ape, Baia Mare are lacuri, Firiza şi Bodi Ferneziu. Are râuri, de la Săsarul ce-l traversează, la fel de fel de pârâuri, de la Valea Borcutului la Pietroasa, Usturoiu, Sfântu Ioan, iar mai sus la munte are impresionante râuri gen văile Blidari, Ştur, Călimari, Valea Neagră.
Avem pe teritoriul Băii Mari o mulţime de cascade, de la cele două de pe Valea Sfântu Ioan de la vechea carieră, la cascadele Vâlcele şi Vălini, de la lacul Firiza, plus altele artificiale pe Corneşiţa şi altele, în jurul acumulării. Mai la munte, cascadele băimărene devin impresionante – Blidari ca o rochie de mireasă oşenească, Ştur, a Dragostei spre Poiana lui Dumitru.
Avem inclusiv zone umede, tăuri, plus o mulţime de izvoare minerale, unele gustoase, altele ciudate. Baia Mare are şi impresionante stâncării şi dacă ne permiteţi, nu ne referim la cele „la o întindere de mână”, Tolvai Deneş-cel din cântecul folk Râpa, nici la Piatra Virgină, ci la Piatra Şoimului, Piatra Bulzului, Piatra Lupului, superbele Lespezi de sub Igniş, Piatra Dracului, Piatra Holmului sau a Şturului. Pereţi uriaşi de stâncă, pe alocuri granit sau andezit.
Dar lista noastră nu se încheie aici. Sunt păduri frumoase de văzut, la fel cum sunt zone industriale părăsite, deşertificate sau redate naturii. Pădurile sunt însă locuite, aşa că aveţi nevoie de determinare şi ceva pregătire mentală pentru o întâlnire cu mistreţi, cerb, urs, lupi.
Baia Mare mai are de oferit locuri de belvedere, superbe spre oraş, mai are căstănişul, aşa bolnav cum e, tot e impresionant. Pe Dealul Crucii, de exemplu, cu mina străveche cu tot.
De altfel, oraşul are câteva locuri naturale impresionante, ce ar face deliciu dacă ar fi puse în valoare. Ne referim la a fi „deschise” turistului, curăţate, nu date comercianţilor. Zona Usturoiu e degradată, ocolită de turişti de când cu ferma aceea. Ştiţi dvs care. Pe Pleştioare se ajunge greu, cu drumul închis cu barieră. Celălalt mal al acumulării Firiza e încă superb, dar are planuri făcute de a deveni altceva. Închis e şi forestierul din Blidari spre Băiţa, în schimb e deschis (şi mulţumim) cel spre Poiana lui Dumitru cu legături… oriunde, spre Săpânţa, Mara-Deseşti sau Izvoare. Alte locuri ce te inspiră, pe teritoriul Băii Mari: Valea Neagră. Poiana lui Dumitru. Există adevărate oaze de linişte şi de sălbăticie, pe teritoriul oraşului, puţin cunoscute, pe bună dreptate. Cascada Vălini, fie ea înghesuită între proprietăţi, e una.

Însă Baia Mare mai are destule de spus. Are o istorie interesantă, rar spusă, mai mult sugerată, subînţeleasă. Orașul Baia Mare este menționat pentru prima dată în 1142, perioada regelui Geza al II-lea, sub numele de Asszonzpataka – Frauenbach.
”Memoria comunitară consemnează ca primă carte de identitate a orașului, documentul din 29 mai 1329, prin care regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al orașelor Baia Mare și Baia Sprie, pădurea aflată între cele două așezări pentru ca acest teritoriu să fie populat. Baia Mare apare aici sub denumirea „civitas Rivuli Dominarum”, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie)” – scrie în pagina oraşului pe Wiki.
Oraşul mineresc şi cu nobili era deservit cu alimente de Fisculaş, de satele din jur, privilegiate. A fost fortificat centrul vechi, după cum ştiţi. O confirmă actul din 9 noiembrie 1469 prin care ”regele Matia Corvin acorda orașului, la cererea judelui, dreptul de a se înconjura cu zid împotriva repetatelor atacuri din afară, venite din partea românilor din Moldova („valahorum Moldavensis”). Vechiul sistem de apărare, format din valuri de pământ și palănci (întărituri din trunchiuri de copaci așezați orizontal) a fost înlocuit cu o centură de zid construit de către localnici, din piatră și cărămidă, întrerupte din loc în loc de turnuri (bastioane) puternice”.
Actualul muzeu de Istorie a fost monetărie, aici se bătea monedă. Avem şi o biserică străveche, de care lumea a uitat, cea din piaţa cu pompele funebre, din spatele teatrului dramatic. Datată în secolul XV! Alte momente şi locuri istorice ratate se referă la combinatul Phoenix, ba chiar la lagărul de deportare încropit în spate, în câmp, cu evrei adunaţi din oraş şi din satele din jur. Acolo, în câmp, a fost lagăr! Ulterior, tot mineritul care a ridicat oraşul şi împrejurimile i-a adus decăderea, cu închiderea mineritului, cu poluarea şi cu ruinele lăsate în urmă. Dar e deja o altă poveste, nu cea turistică.
Cert este că ai ce vedea în Baia Mare. Dacă ieşi dintre blocuri. Şi din cluburi. Ba nu-ţi ajunge o săptămână!