Cei care au observat că turismul e în regres în Maramureș au văzut bine. E în toată țara și cauzele sunt multiple. Dar cu-atât mai mult se ridică întrebarea: am văzut ceea ce e cu-adevărat de văzut în Maramureș sau ne-am dus orbește, după șabloane, legende sau marketing? Înainte însă o seamă de realități.
„În prima jumătate a anului 2026, sosirile în stațiunile montane au scăzut cu 4,1% înnoptările cu 6,7% comparativ cu 2025”, scrie profit.ro. Hotelierii vorbesc de diminuări cu 15-30% față de anul trecut.
Dar să căutăm și cauze, nu? O hartă Eurostat ce dezbate procentul de persoane din U.E. ce NU își permit o vacanță anuală de o săptămână măcar are un lider absolut… România, cu 61,4% din populație ce nu-și permite concediul acela. Media europeană e de 27,5%. După noi vine departe-departe Grecia, cu 46,6%, ei locuind însă în plină zonă turistică. La cealaltă extremă, țările nordice, unde abia 12-14-19% nu-și permit un concediu anual de o săptămână. Alt grafic, tot Eurostat, se referă la procentajul de populație de peste 15 ani care călătorește cel mai mult. Pe locul 1, Olanda, cu 83,6%. Pe ultimul, România, cu 27,7%. Așa că știrile alea de la ora 5 cu „românii se înghesuie… blabla” sunt chiar blablauri, excepții de weekend din câte o stațiune ieftină sau la modă, de la câte un concert pentru care unii au adunat bani tot anul.
Dar haideți să ocolim datele oficiale. În Maramureș, vizibil, nu sunt turiști. Sunt motocicliști, în trecere. Și din cei ce vin cu caravane sau cu remorci cu motociclete de urcat în munți, nu foarte legal și nu cu respect pentru natura noastră. Ce e de văzut cu-adevărat în Maramureș? Trecem în revistă locuri impresionante, majoritatea accesibile. La ceas de toamnă, belvederile asupra Culoarului Tisei și a Ucrainei sunt impresionante. Practic, de la Remeți spre Săpânța, Sarasău, Sighet, oriunde urci la munte, ai vedere asupra satelor de pe o parte și alta a Tisei, apoi asupra Carpaților de dincolo, din Zakarpatia. Impresionant. Sunt mai multe locuri de belvedere, căutați pe hartă, cu acces auto 4×4 sau la picior. Apoi, zona de deasupra Petrovei, spre vârful Pop Ivan, cu tot cu Valea Frumușaua de deasupra satului Crasna Vișeului, alt loc superb. Cu refugiu montan mai nou, pe care noi îl suspectăm că e pentru fugarii de dincolo, ca să nu mai sune la 112. 
Tot în nord de județ, cu toată respingerea șabloanelor, ar trebui să urci o dată pe Vaser în sus. Fie și pentru istoria încărcată a zonei. O dată. Ceea ce nu se poate spune despre Munții Borșei, care au trasee, povești, cascade, peșteri etc, plus superbe belvederi mai ales la răsărit și la apus. Da, trebuie determinare, așa e. Nu sunt trasee de șlapi și boxe JBL… Dar avem alternative. Trasee auto, făcute din goană, cu opriri unde vrei/simți. Drumul Botiza-Groșii Țibleșului, dar iute, până nu intră în reabilitare. Drumul Cavnic-Băiuț, dar iute, până nu devine total macadam. Drumul de pe Culmea Prelucilor, în ce direcție vrei minus conexiunea dintre cele două Preluci-Veche și Nouă, încă macadam. Alte drumuri interesante sunt forestiere, discutabil de abordat, dar ce delicii… De deasupra Băii Mari spre Săpânța, ori spre Mara și Câmpul Tătaru, cu revenire spre Izvoare, ai ce vedea în materie de natură, civilizație de munte, sălbăticie. Și da, dacă am amintit Baia Mare, să amintim arealul, nu orașul. Cu Firiza-Blidari, cu dealurile de deasupra orașului, cu Morgău, Pleștioare, Piatra Șoimului, Usturoiu, Dealul Crucii etc. 
Da, cu atenție la urși, dar au fost dintotdeauna, dinainte de febra recentă. Alte locuri de abordat ar fi în Băiuț și Poiana Botizii, cu o împletire a naturii cu urme de abuz mineresc, o antropizare forțată ce a lăsat urme nu întotdeauna urâte, vezi Valea Albastră de la Cizma, izvorul pulsatoriu, alte cele. În direcție total opusă, capătul de Țară a Codrului are acea Culme ce e cam nebătută, nu foarte abordată, deși de câte ori am fost, am găsit vetre de foc, picnicuri, chefuri de sătmăreni. Cu 4×4, cu ATV-uri, cu motociclete, cu clase de copii, pe jos. Cu concursuri de orientare, dar da, fără marcaje și fără trasee, deocamdată.
Nu putem omite din enumerare o feblețe, Defileul Lăpușului. Un amestec de sălbăticie cu măreție, cu lecții de geologie, cu plaje, cu cascade, cu văi, ciuperci, sălbăticiuni, cu ulii și egrete însoțindu-te prin defileu. Poți face vreo 5 sporturi extreme pe-aici, dacă ești hotărât, de la cățărare la canyoning la rafting la via feratta. dacă îți faci singur traseul. Și da, ca să fim corecți, să nu uităm turismul religios. Dar nu așa, nu „de Sfântă Mărie Mare”, în/cu baie de mulțime. Ci la mănăstiri mici, frumoase, gen Dealu Mare, Suciu de Sus, Rohiița șamd. Nu la concurs de blocuri și de construcții. La bisericuțe mici, la mănăstiri ascunse. Nu în ultimul rând, argumentul final pentru nedumerirea noastră privind restricțiile de apă din Maramureș. Râuri de munte furtunoase, reci. Cascade impresionante. Tăuri misterioase. Lacuri glaciare. Lacuri artificiale.
Dacă ai venit în Maramureș și ai mers la Rohia, la Bârsana, la muzeul de mineralogie și al Satului, la Cimitirul Vesel și la Cascada Cailor, ai venit degeaba. Ai bătut drumul de pomană, nu ăsta e Maramureșul, e doar o poleială și o încercare de a da o orientare. Greșită. Dacă ai venit cu pretenții de all inclusive 4 stele Grecia/ Turcia, ești defazat. Cităm dintr-o părere de turist ajuns în cătunul Groape… „Capătul lumii, o sărăcie lucie foarte aproape de Târgu Lăpuș. O fundătură, un tunel fără luminița de la capătul tunelului. Nu vă recomand. Am vrut să merg prin defileul Lăpușului. Nu l-am găsit. Zero reclamă și publicitate”, scrie un turist online. Deci: erai deasupra intrării în Defileul Lăpușului, de acolo încep peste 30 de kilometri de defileu superb, trebuia doar să cobori ochii. Apoi, la capăt de sat… ”în fundatură”, era Dâmbul P…lii. Apoi mai în aval, cascada Pișetoarea, o frumusețe, apoi custurile monumentale. Acolo sălășluiește șoimul călător, cea mai rapidă viețuitoare de pe Planetă. Data viitoare întreabă, nu te duce cu nasul pe sus… Bine, nici cu presa nu ne e rușine, care aclamă cu emfază că „Cicloturismul și silvoturismul pun în valoare satele din Defileul Lăpușului”. Nu, nu e niciun sat în defileu, de aia e zona cvasivirgină. Și mult succes să mergi cu bicicleta pe acolo…
De unde și ideea fotoreportajului de față, ce nu vrea să reinventeze nimic, nici să dea lecții, decât să ilustreze oferta reală a Maramureșului. Și mai avem. Peșteri inundate. Mine străvechi. Cascade ascunse. Pereți de stâncă de kilometri. Lacuri „fără fund”. Belvederi ce dau până în țări vecine. Foști vulcani. Urme de meserii străvechi. Credință simplă, curată. Horinca de fructe, nu de zahăr. Cârnațul uscat, ce pușcă-n gură când îl muști. Rețete străvechi, multinaționale, evreiești, ungurești, ucrainene, românești. Cum să nu vii în Maramureș, să ți-l aprofundezi?
