Școala Gimnazială din Ardusat, inaugurată în prezența oficialităților maramureșene

0
6

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder a fost prezent la inau­gurarea Școlii Gimnaziale din comuna Ardusat, un proiect de importanță majoră pentru comunitatea locală, cu o valoare de aproximativ un milion de euro, din care jumătate din sumă a fost asigurată prin fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noua unitate de învățământ oferă condiții moderne de studiu pentru aproximativ 170 de elevi, de toate vârstele, într-un spațiu educațional adaptat nevoilor acestora și exigențelor unei educații moderne, centrate pe dezvoltarea armonioasă și pregătirea lor pentru viitor. „Sunt școli a căror transformare o vezi într-o fotografie. Și sunt școli a căror transformare ai avut șansa să o urmărești pas cu pas. Pentru mine, Școala Gimnazială Ardusat este una dintre ele. Îmi amintesc vechea clădire și toaletele din curtea școlii. Îmi amintesc apoi anul 2023, când aici s-a făcut un pas important și, la vremea respectivă, curajos: construirea unui corp sanitar modern, după conceptul toaletelor „anti-bullying” – cu spații gândite astfel încât să ofere deopotrivă siguranță, intimitate și să reducă zonele în care pot apărea comportamente de intimidare. Am revenit la Ardusat pentru un alt moment al acestei istorii: inaugurarea unei școli complet reabilitate, moderne, luminoase și dotate la standarde pe care ni le dorim pentru fiecare copil”, a adăugat inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Mihai-Cosmin Pop. Cu această ocazie, autoritățile județene au transmis felicitări administrației publice locale și în special, primarului Ciprian Rus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.