Maramureșul a fost reprezentat cu succes la Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ediția a XXII-a, desfășurat la Blaj.
Concursul de interpretare vocală și instrumentală a reunit 20 de concurenți din toate regiunile țării, dar și din comunitățile istorice de români din afara granițelor, respectiv din Serbia și Ucraina. Județul Maramureș a fost reprezentat de Iulia Vlad și Daniel Breban. Trofeul Festivalului „Strugurele de Aur” 2026 i-a revenit Iuliei Vlad. „Maramureșul, cântecul și tradițiile sale au fost, încă o dată, apreciate și onorate. O bucurie imensă, dar și premiu care mă responsabilizează să continui, cu aceeași dăruire și același respect în slujba folclorului românesc. Mulțumesc cu recunoștință membrilor juriului, orchestrei Jidvei- România, condusă de domnul dirijor Radu Dinescu, dar și organizatorilor și tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment cu o tradiție îndelungată”, a declarat Iulia Vlad. La rândul său, Daniel Breban, reprezentant al Țării Chioarului, a obținut Premiul I la secțiunea soliști vocali.



























