Fără locuinţe modulare pe strada Arieşului

0
411

Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Baia Mare

Ieri, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului local al Municipiului Baia Mare s-au aflat cinci proiecte de hotărîri. Iată deciziile luate de consilieri:
• S-a revocat Hotărîrea Consiliului Local nr. 416/2016, prin care s-a aprobat amplasarea locuinţelor modulare temporare pentru romi în Municipiul Baia Mare, în zona străzii Arieşului, astfel că locatarii prezenţi la protest în faţa Primăriei au plecat mulţumiţi de decizie. Şi le-au reamintit consilierilor, prin vocea d-lor Luca şi Varga, că au nevoie de amenajări în zona Arieşului, respectiv de carosabil, parcări şi locuri de joacă pentru copii.
• S-a aprobat acordul de cooperare între Municipiul Baia Mare şi Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, în vederea finanţării şi realizării în comun a celei de-a XI-a ediţii a Concursului „Prin labirintul matematicii”, în 28 noiembrie 2016
• S-a aprobat acordul de cooperare între Municipiul Baia Mare şi Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, în vederea finanţării şi realizării în comun a primei ediţii a proiectului şcolar interdisciplinar „Colegii Naţionale Maramureşene. Identitate şi alteritate”, în data de 9 decembrie 2016.
• S-a aprobat acordul de cooperare între Municipiul Baia Mare şi Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, în vederea finanţării şi realizării în comun a celei de-a XVII-a ediţii a Sesiunii Interjudeţene de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor „Faţă-n faţă cu adevărul”, în data de 17 decembrie 2016.
• S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare şi modernizare sală multifuncţională – Cinematograf Minerul”, proiect ce va fi depus pentru finanţare din fonduri europene, cu mari şanse de a fi aprobat pentru finanţare.
Cel mai „controversat” subiect al şedinţei a vizat un proiect de colaborare cu Ministerul Culturii, instituţie care intenţionează să finanţeze unele din proiectele celor trei oraşe aflate în finala pentru „Capitală europeană a culturii”, în sumă de 5 milioane de euro, fiecărui oraş revenindu-i cca. 1,6 milioane euro şi pentru care, municipiul Baia Mare trebuia să propună un proiect de dimensiune culturală europeană. Au existat mai multe variante, printre care reabilitarea Teatrului Municipal sau un „calendar străvechi”, care ar cuprinde diverse spectacole şi acţiuni culturale, însă discuţiile s-au „aprins” şi, după multe intervenţii ale consilierilor, mai mult sau mai puţin argumentate, unele lipsite de coerenţă, preşedintele a decis suspendarea şi reluarea şedinţei după o pauză de o oră. În final, proiectul a fost aprobat, avînd în conţinut „calendarul străvechi” care va include şi reabilitarea Teatrului Municipal, a Teatrului de păpuşi şi a cinematografului Minerul. Deocamdată există foarte multe necunoscute din partea Ministerului Culturii, în ceea ce priveşte valoarea finanţării, însă bugetul estimat de consilieri este de 3,7 milioane euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.