Colectarea veniturilor la bugetul consolidat

0
415

Subprefectul judeţului Maramureş, Gavriş Ardelean, a condus ieri ultima întâlnire din acest an a Colectivului pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului.
Ioan Popa, şef adjunct administraţie, a raportat că, în luna noiembrie 2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a realizat la bugetul general consolidat al statului încasări de 102.444.293 lei, mai mari cu 13.969.339 lei faţă de încasările din luna noiembrie 2015 (115,79%). Situaţia încasărilor la Biroul Vamal de Interior Maramureş pentru luna noiembrie 2016 a fost prezentată de Teodor Lupuţi, şef birou. Totalul încasărilor (cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmaţiei, care a încasat 796.926 lei) este de 4.454.898 lei (105,32%). Carmen Eleonora Prodan, preşedinte – director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Maramureş, a arătat că bugetul la 30 noiembrie 2016 pentru servicii medicale şi medicamente este de 473.745,95 mii lei, reprezentând 108,73% din cel aprobat anul trecut. În ianuarie-noiembrie 2016, plăţile pentru servicii medicale şi farmaceutice au fost de 432.434,96 mii lei (99,99% din totalul creditelor bugetare alimentate).  Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, Rudolf Urszuly, a arătat că la 30 noiembrie s-au derulat fonduri publice de 35.019.493 lei (de la bugetul de stat 27.668.383 lei; venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii – accize – 6.536.658 lei; venituri proprii din prestări servicii conform HG 59/2003 – 814.452 lei). La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, director executiv Oana Oşanu, gradul de realizare a veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj este de 76%, iar gradul de execuţie faţă de prevederile bugetare este de 89%. Rata şomajului este în continuare în scădere, multe persoane lucrează în străinătate. Rata şomajului a scăzut cu 0,26%. Din partea Casei Judeţene de Pensii Maramureş, directorul executiv adjunct Vasile Ghişe a spus că biletele de tratament nu satisfac cererea din partea pensionarilor şi a salariaţilor. În ianuarie-noiembrie 2016, din 8.755 de cereri, s-au alocat 5.914 bilete. Sunt solicitate staţiunile de pe litoral şi Băile Felix, iar altele sunt ocolite. (V.B.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.