Poliţiştii maramureşeni s-au întâlnit cu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare, pentru a desfăşura activităţi în cadrul proiectului educaţional naţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Fundaţia Collegium XXI organizează şi desfăşoară, în parteneriat, proiectul educaţional naţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!”, aflat la ediţia a III-a.
Anul acesta au fost cuprinşi în activităţile de informare peste 150 de elevi de la Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare şi Liceul Teoretic „Petru Rareş” Târgu Lăpuş.
Prezentarea a fost susţinută de şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, comisar şef de poliţie Dorin Coste, şi de poliţistul specializat în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe linia patrimoniului cultural naţional. Accentuând importanţa şi rolul pe care patrimoniul cultural naţional îl are în identitatea poporului român, poliţiştii şi-au susţinut informaţiile prezentate cu imagini semnificative a bunurilor ce fac parte din acest patrimoniu.
Trei studenţi ai Academiei de Poliţie A.I. Cuza, aflaţi în practică la IPJ Maramureş, şi două voluntare din cadrul Fundaţiei Collegium XXI, studente la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj- Napoca, au prezentat elevilor repere din istoria poporului român.
Cadrele didactice şi elevii prezenţi la activitate au fost recompensaţi cu diplome de participare şi cadouri din partea Fundaţiei Collegium XXI.