• Academia Minaur Baia Mare – CSU CNOT Braşov •
Disputa dintre Academia Minaur Baia Mare şi CSU CNOT Braşov încheie etapa 23 a Diviziei A, Seria B, partidă programată pentru azi, de la ora 15.00, în Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Se vor confrunta echipele a căror distanţă în clasament este de doar un punct, gazdele ocupă poziţia a opta, cu 19 puncte, iar oaspeţii se situează două locuri mai sus, cu 20 de puncte. Putem spune că sînt două formaţii de valoare apropiată, iar în această situaţie oricare dintre ele poate să-şi adjudece cele trei puncte. Totuşi, Academia Minaur are avantajul terenului propriu, unde juniorii lui Florin Mironescu au adunat cele mai multe puncte în acest campionat. De asemenea, băimărenii au avut evoluţii notabile în meciurile de acasă, drept dovadă stînd şi surprizele cu grupările celor două universităţi, din Cluj şi Craiova. Meciul ce închide etapa 23 va fi arbitrat de bihorenii C. Foltic / C. Pipa.