Două proiecte naţionale, finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale, porneau la drum, pentru bucuria celor cărora li se adresau: Festivalul Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur” şi „Next Generation”. Au trecut de atunci 15 ani şi ambele proiecte sunt astăzi repere pentru copii şi adolescenţi. La început de iulie, pe malul mării, la Năvodari, a fost ediţia a XV-a a Delfinului, la mijloc de iulie, în ambianţa inconfundabilă a Maramureşului, la Baia Mare, a avut loc ediţia a XV-a a Concursului Naţional de Eseuri, pe teme de consiliere în carieră, pentru elevi. În 15 ani, sute de elevi s-au întâlnit sub semnul comunicării, al prieteniei, al muncii în echipă, învăţând împreună drumul spre succes în ceea ce fac. Iar ziaristul din mine n-a putut să stea deoparte. Cu fiecare ediţie a celor două frumoase şi necesare proiecte.

100 de elevi din 20 de judeţe şi din Bucureşti, cărora li se adaugă în fiecare an elevi din Ucraina transcarpatică, au fost prezenţi în acest an la Baia Mare, unde au participat la un program intens, cu elemente de interactivitate, întâlniri cu oameni de succes, ateliere de lucru diverse şi vizitarea Maramureşului, mereu fascinant pentru cei care ajung aici. O demonstrează din plin impresiile tinerilor, scrise cu dezinvoltură şi sinceritate în caietul de impresii, pe care îl răsfoiesc cu plăcere an de an. Aşa cum o fac şi cu citirea eseurilor scrise de participanţi, frumoşi, inteligenţi, dornici să evolueze şi să reuşească.

Timp de câteva zile, aşa cum afirmă şi coordonatoarea proiectului, neobosita Amelia Bănică, elevii au trăit momente de neuitat, lecţii de viaţă şi învăţare experienţială, emoţii constructive, bucurii şi reuşite, adevăruri înalte, smerenie şi adaptare. Mulţumind gazdelor, fie că vorbim despre Baia Mare, sau Bârsana, sau Sighetu Marmaţiei, sau Săpânţa…
Să nu uităm că adolescenţa este perioada cea mai furtunoasă, dar şi cea mai frumoasă din viaţă, iar noi cei din jurul adolescenţilor trebuie să-i sprijinim şi să le fim aproape, să-i ajutăm din perspectiva oportunităţilor de carieră, în alegerea domeniilor profesionale tot mai diverse. La vârsta adolescenţei tinerii se desprind de stilul de viaţă al părinţilor şi încearcă să îşi dezvolte o identitate proprie.

Această fază coincide cu cea în care adolescenţii se hotărăsc asupra unei slujbe de viitor şi care are loc în perioada liceului.
Psihologi cu experienţă, personalităţi din diverse domenii, în dialoguri interactive, au creionat şi la cea de-a XV-a ediţie a „Next Generation”, drumul spre o carieră de succes. Cine nu-şi doreşte o carieră de succes? Dar nu toţi reuşim! Ce înseamnă, de fapt, o carieră de succes? Iată o întrebare la care fiecare poate avea un răspuns foarte personal, pentru că succesul este trăit diferit de fiecare în parte. Şi valorile care ne motivează şi ne animă în a ne construi o carieră de succes sunt foarte personale, particulare fiecaruia dintre noi. Indiferent cum simţim succesul şi împlinirea profesională, construirea şi planificarea unei cariere de succes este un proces, presupune o serie de etape, de acţiuni, de paşi.

Primul pas ar trebui să fie analiza atentă a acelor lucruri care ne fac plăcere, a descoperirii acelor arii profesionale care sunt compatibile cu interesele, motivaţiile şi talentele de care dispunem. Cu atât mai mult cu cât există profesii la modă, pe care tinerii şi le doresc, uitând, de cele mai multe ori, să-şi analizeze adevaratele motivaţii.
Avem o carieră de succes atunci când resimţim plăcere, atunci când motivaţiile sunt în concordanţă cu activităţile profesionale zilnice. De altfel şi concursul de eseuri nu înseamnă altceva decât răspunsuri la întrebări precum: Ce înseamnă succesul pentru mine? Ce-mi place? Ce NU îmi place? Când am avut succes? Ce m-a ajutat atunci când am avut succes? Pe ce resurse personale mă bazez? Ce mă împiedică să-mi ating obiectivele? Care sunt punctele mele slabe? De ce anume aş mai avea nevoie pentru a-mi atinge obiectivele?…

Cele mai pertinente răspunsuri au fost recompensate cu premii, acordate pe categorii de vârstă. Elevii din Maramureş au reuşit să obţină un premiu I, prin Marta Gavra, de la CN „Gheorghe Şincai”, Baia Mare, două premii II, prin Teodora Mogacea, CENT Baia Mare, şi Bianca Curta, Liceul Borşa, şi o Menţiune, prin Maria Tivadar, CN „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei.
Concluzionând, sperăm că participanţii, prin întreg programul la care au luat parte, au înţeles că acumularea de informaţii este un pas esenţial, că fiecare obstacol de care te loveşti trebuie privit ca pe o nouă ocazie de a învăţa sau experimenta, de a-ţi descoperi noi resurse.

Dacă rezultatele nu sunt cele anticipate, cele dorite, cel mai probabil trebuie să revenim la una din etapele anterioare. Şi lucrul cel mai important: atunci când ajungi unde ţi-ai propus, nu trebuie să rămâi pe loc, ci trebuie să păstrezi şi să menţii ceea ce ai obţinut.