Plafoane fiscale valabile în anul 2018

0
252

31 decembrie 2017 a fost zi nebancară, astfel încît cursul valutar este cel publicat în 29.12.2017, adică 4,6597 lei/euro.
1. Plafonul pentru încadrarea la microîntreprinderi
Cifra de afaceri sub 1.000.000 de euro (cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea exerciţiului financiar precedent, la 31.12.2017 a fost de 4,6597), prin urmare: plafonul este 4.659.700 lei.
2. Plafon pentru a te înregistra ca plătitor de tva
Cifra de afaceri: 65.000 euro.
Potrivit Codului fiscal, persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de BNR la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, poate aplica scutirea de TVA (regim special de scutire).
3. Plafonul pentru trecerea de la TVA la încasare la TVA normal
Cifra de afaceri: 2.250.000 lei.
4. Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România
Conform legislaţiei fiscale, achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc printre altele şi condiţia ca valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, echivalentul a 34.000 lei (suma se calculează pe baza cursului valutar de schimb comunicat de BNR la data aderării).
5. Plafonul pentru trecerea de la plătitor trimestrial de tva la plătitor lunar
Cifra de afaceri de 100.000 euro (contravaloarea în lei se determină pe baza cursului de schimb comunicat de BNR valabil pentru data de 31 decembrie a anului 2017 respectiv 4,6597). Astfel plafonul la 2018 este de 465.970 lei.
6. Determinarea venitului net în sistem real
Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decît echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începînd cu anul fiscal următor, au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real. (Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de BNR, la sfîrşitul anului fiscal 2017)
7. Locul livrării de bunuri: vînzări la distanţă
Plafonul pentru vînzări la distanţă este de 35.000 euro, echivalentul în lei fiind 118.000 lei, la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data aderării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.