Spirite lucide afirmau încă de anul trecut că sărbătoarea Centenarului nu va fi ocolită de şicane din partea liderilor maghiari. Obsesia Ardealului este veche şi constantă, de unde se vede că Unirea trebuie apărată în fiecare zi. Spunea cineva că este mai greu de stăpînit o cetate decît să o cucereşti. Generaţiile de după 1918 s-au obişnuit cu privirea Ungariei spre Ardeal. Cînd s-a ivit ocazia, nu a ezitat, cum s-a întîmplat în 1940, cînd amiralul Horthy a confundat Transilvania cu Marea Moartă. A trecut şi acea eclipsă. După cîte îmi aduc aminte, nici perioada socialistă n-a fost calmă. Şi a venit acel decembrie 1989 cu pastorul Tokeş, sub influenţa serviciilor maghiare şi a altora. Mi-am zis că aşa este la Revoluţie. Vine ea, democraţia, şi se va instala pacea de o mie de ani. Ca să ne trezim din euforie, au fost evenimentele de la Tîrgu Mureş. Din nou mi-am zis: aşa se trece de la socialism la capitalism. Apoi udemeriştii au luat în serios guvernarea. Mi-am zis: iată o treabă bună! Două partide maghiare nărăvaşe au spînzurat păpuşa lui Avram Iancu, am găsit cea mai iertătoare soluţie, deşi nu mi-a căzut bine. În demnitatea mea, am spus treacă şi asta de la mine, ca să fie bine, dar mi-am promis că nu voi întoarce şi celălalt obraz. Ştiu, în istorie asemenea naivităţi n-au ce căuta, căci poţi plăti scump binele dăruit altora, dar lăsaţi-mă să merg pe calea aceasta. Numai că dacă îi dai un deget îţi ia toată mîna, ba se poate întîmpla şi mai rău. După toate aceste episoade în care a locuit toleranţa, simt că se pregăteşte o vreme cu ploi şi ninsori, iar noi gestionăm cu stîngăcie relaţiile cu liderii Ungariei.
România a intrat în Anul Centenar, ne vom recapitula succesele şi eşecurile. Ştiu că din rănile istoriei pot creşte ramuri viguroase. Cei care au prezis că fraţii noştri maghiari vor dori să ne strice sărbătoarea nu au greşit. Au decretat doliu în lumina noastră. Cele trei formaţiuni maghiare au semnat o declaraţie comună privind autonomia teritorială. A fost implicat împuternicitul special pentru autonomie al guvernului ungar, Szili Katalin. De ce a tăcut România? Premierul României (fost), Mihai Tudose, în stilul lui mucalit a spus că este împotriva autonomiei, aducîndu-şi aminte că un parlamentar UDMR a avut iniţiativa de a arbora steagul Ungariei în Sfântu Gheorghe, pentru a marca 75 de ani de la ocuparea Ardealului de Nord. Tudose a recurs la băşcălie: „Dacă steagul ăla flutură în vînt, atunci şi responsabilii de acolo flutură lîngă steag”. Declaraţia fără diplomaţie i-a mobilizat pe liderii maghiarilor din România şi Guvernul de la Budapesta. Ambasadorul nostru a fost convocat la ministerul de externe ungar, pentru explicaţii. Mi se pare prea de tot că vecinii intervin în problemele interne ale României! Domnul Kelemen, care scrie poezie, n-a dat expresiei nici măcar valoare metaforică. Budapesta strigă că maghiarii din România nu se simt în siguranţă, dacă „premierul ţării îi ameninţă cu spînzurătoarea”. Mi se pare o interpretare grosolană şi de rea-credinţă. Din ţînţar s-a făcut armăsar. Noi am menajat sensibilităţile maghiarilor, am adoptat formula politicoasă, am înghiţit insulte. Ungaria a spus la Bruxelles că nu are nevoie de România la vot, aşa că îşi permite sfidări. Noi aplicăm politica struţului, pînă trece furtuna. Domnul Unteanu de la Bruxelles spune că după Catalonia sîntem a doua zonă majoră unde se aude mesajul autonomiei. Oare întîmplător acolo există un site: Transilvania independentă? Atenţie, nu e de joacă! Este un scenariu în dezvoltare, observă analistul. Vor să părem o ţară nesigură, iar Ungaria să devină lider regional, cu avantajele de rigoare.
Ar fi timpul să avem o diplomaţie mai fermă. Vecine, vecine, ascultă-mă bine: nu ne strica sărbătoarea! Zău, nu văd că maghiarii ar fi oropsiţi în România!
PSD stie ce face. Ei s-au bazat pe psihologia romanului, stiind ca majoritatea romanilor nu vad decit farfuria din fata lor. Asa e usor sa conduci si sa manipulezi oameni chiar daca esti prost sau ai dosar penal pe rol, sau esti condamnat definitiv, sau toate trei la un loc.
Revenind la subiect, Ungaria (prin cozile de topor din Romania) procedeaza la fel ca in 1940, iar autoritatile romane trebuiau sa se astepte la asta si sa prevada masuri de contracarare. Si fiti cinvinsi ca aceste masuri exista! Dar cine s-o faca? Pleava politica pe care un popor slab pregatit o aduce la putere de fiecare data?
Orice-am zice, orice-am face, este clar, conducatorii unguri nu ne iubesc si nu vor sa ne iubeasca. Asa ca sa-i lasam pe ei cu ale lor, ca inafara de a-i lua in bascalie tot nu avem ce le face, si sa ne vedem, dar sa ne vedem! de ale noastre.
Nacazul nostru ce-l mare nu sunt maghiari, ci, ati ghicit!, sunt conducatorii Romaniei. Ei nu mai pot de dragul maghiarilor! Tariceanu, vindutul ala spurcat, grohaie ca nu poate fara ei la guvernare. Daca se intimpla, sa te tii negocieri, sa nu cumva sa nu iasa maghiarii de la guvernare! Se vor da cadouri si zestre feude, comitate si ducate mai ceva ca-n evul mediu timpuriu. Si asta mai ca n-ar fi nimica, dar barvii nostri conducatori ne jefuiesc cum n-am mai fost jefuiti in istoria noasta. Ca de, de unde-i mult, mult se ia! Urmare a jafului practicat de catre acesti porci am ajuns saracii Europei, in una dintre cele mai boagate tari in resurse naturale ale Europei. Si dau semne ca n-au de gind sa puna capat jafului. Mai mult vor sa-l practice nestingheriti, incatusind Justitia si bagind-o la beci. Vor sa faca toate porcariile care le trec prin cap, cica asa indeplinesc vointa poporului si pun in practica programul lor de guvernare, care prin fel de fel de modificari, inaintari si retrageri pare a fi in fiecare zi altul. Ca-i asa ne-o spune direct doamna Dancila :”Noi NU ne raportăm la oameni, ne raportăm la un program de guvernare”.
Dar reactia naste reactie. Prin vint, ploaie, ninsoare, zloata, societatea civila a intrat in lupta cu acesti porci. Si n-are cum sa nu cistige!