Viteza ucide nu este doar un motto sau denumirea unei campanii
În Moisei
Un pieton, care circula regulamentar, nu a mai ajuns, miercuri după-amiază, printre cei dragi, fiind spulberat de un autoturism condus cu viteză. Accidentul s-a produs în jurul orei 16.45, pe DN 18, pe raza localităţii Moisei.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că un bărbat, de 64 de ani, din localitate, care se deplasa pe trotuar, nu a mai putut face nimic pentru a-şi salva viaţa, în momentul în care a fost surprins de un autoturism, al cărui şofer nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Practic, şoferul, tânăr, de 21 de ani, din cauza vitezei a pierdut controlul direcţiei de mers şi, după o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, a ajuns pe trotuar, unde l-a surprins pe pieton.
În urma impactului, bărbatul acroşat a decedat, fiind transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Tânărul de la volan nu se afla sub influenţa alcoolului.
În Vişeu de Sus
Viaţa pietonilor este în pericol şi pe trecerile pentru pietoni semnalizate, atunci când şoferii, grăbiţi sau neatenţi, nu le respectă prioritatea! La aproximativ o oră şi jumătate de la nenorocirea de la Moisei, poliţiştii au fost sesizaţi că şi pe strada Aleea Eroilor, din Vişeu de Sus, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Şi de această dată, victima a fost tot un pieton, care circula regulamentar. Bărbatul, de 55 de ani, domiciliat în oraş, a fost surprins de un autoturism în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Impactul i-a fost fatal bărbatului accidentat. Acesta a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 29 de ani, din oraş, care nu se afla sub influenţa alcoolului.
În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.