Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti
Azi, 14 februarie, este programată etapa intermediară în prima divizie a voleiului masculin. Ştiinţa Explorări va evolua tot acasă, de la ora 17.00 urmînd să primească vizita celor de la Dinamo Bucureşti. Cîndva un derby, acum cele două formaţii se scaldă în anonimat, ambele aflîndu-se în partea inferioară a clasamentului, urmînd să lupte pînă la finalul sezonului în play-out. De nouă puncte sînt despărţite cele două grupări în clasament, gazdele ocupă locul 9, cu 16 puncte, iar oaspeţii se află două poziţii mai sus, cu 25 de puncte. Privind traseul adversarelor de azi, oarecum Dinamo este favorită, însă Ştiinţa Explorări a arătat în cîteva meciuri, în special în cele de pe teren propriu, că poate juca de la egal la egal cu orice echipă, indiferent de poziţiile ocupate în clasament. Gruparea din Ştefan cel Mare nu mai e o echipă de temut, băimărenii putîndu-se gîndi la o victorie în disputa de azi. În partida tur cu Ştiinţa Explorări, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 3-1. Partida dintre Ştiinţa Explorări şi Dinamo va fi arbitrată de clujenii Tudor Pop şi Lucian Husa. Observator FRV va fi Vasile Duşa (Zalău).
CSVM Zalău – CSŞ 2 CNE Baia Mare
CSŞ CNE Baia Mare are stabilită deplasare în etapa 20 la CSVM Zalău, dispută ce se va consuma azi, de la ora 18.00. Nici în acest duel oaspeţii nu vor putea emite pretenţii, atîta timp cît lucrurile decurg în sens negativ. Iar şanse ca situaţia să revină cît de cît la normal e aproape nulă, CSŞ 2 încercînd, totuşi, să ducă campionatul la bun sfîrşit. Chiar dacă obiectivul e de mult compromis. Nu ai cum să speri la rezultate pozitive cînd ai la dispoziţie un lot subţire din toate punctele de vedere şi ai devenit pentru adversari o pradă uşoară. Jocul CSVM Zalău – CSŞ 2 CNE Baia Mare va fi supervizat de cuplul M. Şanta/A. Suciu, iar observator FRV va fi I. Buhăţel.
Programul etapei 20 (miercuri, 14 februarie): Universitatea Cluj-Napoca – LMV Tricolorul Ploieşti 0-3 (s-a disputat ieri); CSU UV Timişoara – SCMU Craiova (ora 17.00); Steaua Bucureşti – Arcada Galaţi (ora 17.00, Digi Sport 3); Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti (ora 17.00); CSVM Zalău – CSŞ 2 CNE Baia Mare (ora 18.00); Unirea Dej – CSM Bucureşti (ora 18.00).