Situaţia precară a tinerilor contribuie la creşterea inechităţii în Europa potrivit raportului despre „Creşterea investiţiei în infrastructura socială în Europa”, arată reprezentanţii Consiliului Tineretului din România (CTR), federaţie ce îi reprezintă pe tinerii şi organizaţiile din ţara noastră atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Grupul de lucru privind investiţiile în infrastructura socială în Europa, prezidat de Romano Prodi, a publicat un raport privind investiţiile în infrastructura socială în Europa, cum ar fi asistenţa medicală, educaţia şi locuinţele la preţuri accesibile. Raportul este rezultatul unui an de lucru al grupului format din reprezentanţi ai Asociaţiei Europene a Investitorilor pe Termen Lung, Comisiei Europene, Băncii Europene de Investiţii, Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, băncilor naţionale de promovare, precum şi asociaţii şi experţi din sectorul social.
“Prezentând situaţia socială de la nivel european, raportul face trimitere la situaţia precară în care se află generaţia tânără, atât din considerente sociale, cât şi din lipsa oportunităţilor de muncă. Datele arată faptul că, în ciuda nivelului general de creştere a locurilor de muncă, şomajul în rândul tinerilor rămâne aproape dublu faţă de rata globală, contribuind astfel la intensificarea inegalităţilor în UE. Creşterea ratei sărăciei în rândul tinerilor cu 0,8% şi scăderile relative ale veniturilor înregistrate arată faptul că generaţia tânără se află într-o situaţie mai precară decât persoanele în vârstă de peste 65 de ani. Dezvoltarea unui capital uman mai bine educat, mai bine inclus pe piaţa muncii şi mai independent este esenţială pentru ca societatea să funcţioneze corect şi este direct corelată cu îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, subliniază Patricia Couti, vicepreşedinte CTR. Raportul mai arată că diferenţa dintre investiţiile în infrastructura socială este semnificativă şi că s-a extins, de la criza financiară din 2007, la toate nivelurile de guvernare. Aceasta arată că guvernele locale au fost cele mai afectate, cu o scădere a investiţiilor de 12% în 2015 faţă de perioada anterioară anului 2008, în timp ce investiţiile guvernelor centrale au scăzut cu 8,1%. În acest context, declinul este semnificativ şi generează un decalaj estimat la 100-150 miliarde euro pe an.
Concluzia documentului este că „Europa va inspira încredere tinerei generaţii oferindu-i perspective reale: o educaţie mai bună, sănătate şi locuinţe care să ajute tinerii să îşi construiască un viitor mai bun şi mai dinamic decât al părinţilor şi al bunicilor lor”.