“Baia Mare Beach Handball Challenge” inclus în circuitul european de beach handball

0
419

După două ediţii de succes cu peste 400 de sportivi, 112 competiţii şi peste 15.000 de spectatori, Clubul Sportiv Marta aduce din nou plaja la munte, pentru cea de-a treia ediţie Baia Mare Beach Handball Challenge, care va avea loc în perioada 6-15 iulie în Baia Mare.

Cu fiecare ediţie organizatorii au reuşit să surprindă publicul cu noutăţi. Prima ediţie, realizată la nivel naţional, a deschis apetitul amatorilor de hand­bal clasic pentru handbalul pe nisip, acest sport fiind o premieră pentru Baia Mare şi România, organizatorii reuşind să realizeze în premieră un eveniment de o asemenea anvergură în România.
A doua ediţie a dus competiţia la următorul nivel, depăşind graniţa României, reuşind să atragă echipe precum naţionala de beach handball a Ucrainei, echipă care a făcut un adevărat spectacol în teren spre deliciul publicului, competiţia devenind astfel internaţională.
După un eveniment naţional şi unul internaţional, organizatorii au ţintit mai sus, cea de-a treia ediţie fiind cireaşa de pe tort, transformînd evenimentul într-un eveniment la nivel european.
În acest an, organizatorii au obţinut afilierea evenimentului “Baia Mare Beach Handball Challenge” la Federaţia Internaţională de Beach Handball, Baia Mare fiind inclusă în Circuitul European de Beach Handball. Astfel, “Baia Mare Beach Hand­ball Challenge” va fi gazda unei etape din cadrul European Beach Handball Tour, în cadrul căreia echipe din România, Europa şi din toată lumea se vor bate pentru cîştigarea competiţiei. Noutatea la această competiţie o reprezintă punctajele pe care le vor primi echipele participante, urmînd ca echipele cu cele mai mari punctaje să se califice la EBT Finals (Campionatul European Intercluburi) care va avea loc în anul 2019 în Polonia.
Evenimentul va cuprinde 4 competiţii şi va debuta pe data de 6 iulie cu binecunoscuta competiţie de beach handball pentru amatori care va dura 3 zile şi va avea două categorii: masculin şi feminin.
În 8-12 iulie, intră în scenă două sporturi care au avut mare succes anul trecut şi anume volei şi fotbal pe nisip. În 8-9 iulie, iubitorii de volei sînt aşteptaţi să se înscrie la cea de-a doua ediţie de beach volley, atît la categoria masculin, cît şi feminin, urmînd ca în 11-12 iulie să “intre în scenă” pasionaţii de fotbal.
În perioada 13-15 iulie beach handball-ul revine pe plajă pentru competiţia vedetă a evenimentului şi anume etapa din cadrul European Beach Handball Tour, competiţie care încheie a III-a ediţie “Baia Mare Beach Handball Challenge”.
Pe lîngă cele 4 competiţii, organizatorii au pregătit numeroase activităţi atît pentru cei mici, cît şi pentru cei care vor să vadă spectacol şi să facă mişcare pe plaja de la munte, cum ar fi: reprezentaţii de karate, kangoo jumps, dansuri şi multe concursuri şi surprize.
Detalii legate de condiţiile de participare la cele 4 competiţii găsiţi pe pagina oficială de facebook a evenimentului: www.facebook.com/BaiaMareBeachHandball/. Pentru detalii suplimentare, organizatorii vă stau la dispoziţie şi îi puteţi contacta atît telefonic, cît şi pe email: Tudor Marta – 0740-306688/ tudor@bmbeachhandball.com; Janina Peşliuc – 0746-164058/ janina@bmbeachhand­ball.com.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.