Sărbătorile pascale se contopesc cu lumea materială, iar sătenii maramureşeni s-au călăuzit întotdeauna după această expresie a existenţei. Săptămâna Mare, cea care precedă sărbătorile de Paşti, e dedicată, mai întâi, curăţeniei. Fiecare colţ al caselor şi gospodăriilor e aspru curăţat atât pentru a întâmpina această sărbătoare a creştinătăţii, cât şi pentru a vesti faptul că, în curând, se va ieşi la lucrul câmpului, iar întreg timpul va fi dedicat muncilor agricole. Şi nu doar colţurile casei sunt dereticate în aceste zile, ci şi cele ale sufletului, sătenii pregătindu-se din punct de vedere spiritual pentru întâlnirea mistică cu Hristos din noaptea de Înviere. Tot în acest timp aparte, găzdoile – aşa cum sunt numite la noi gospodinele – se îngrijesc în mod deosebit de hainele, cu precădere inspirate din portul tradiţional, pe care membrii familiei le vor purta cu prilejul acestei sărbători. Tot stăpâna casei are în grijă, în aceste ultime zile, meniul de sărbătoare, tradiţia aşezărilor rurale educând-o că, de sfintele sărbători de Paşti, se respectă întocmai rânduiala. În modul acesta profund, se pregătesc bucate despre care se crede că au o dulceaţă şi o bunătate aparte: pască, pâine, colaci, miel umplut. În spaţiul arhaic maramureşean, ouăle vopsite pentru Paşti sunt exclusiv roşii, simbolizând jertfa lui Isus pe Cruce. Monocromatica e dată de roşul izvorât natural din coji de ceapă ori sfeclă roşie. Iar pentru a străluci, ouăle se lustruiesc, apoi, cu puţin slănină. Tabloul pascal maramureşean e desăvârşit în noaptea Învierii. Spaţiul purificat şi timpul tainic e completat atunci de coloritul veşmintelor specifice portului tradiţional, dar mai ales de sumedenia traistelor ce relevă vigilenţa cu care sătenii respectă obiceiurile şi tradiţiile moştenite. Despre toate aceste elemente înrădăcinate în aşezarea rurală în care trăieşte, Călineşti, povesteşte în cele ce urmează artista Măriuca Verdeş, preşedinte al asociaţiei culturale „Călineştenii Ţării Maramureşului”, dar mai ales promotor al vieţii săteşti autentice.
Casa posteşte odată cu omul
Reporter: Cum se pregătesc maramureşenii din zona în care locuieşti pentru sărbătorile pascale?
Măriuca VERDEŞ: Maramureşenii din Ţara Maramureşului se pregătesc, în primul rând, în această săptămână, prin terminarea curăţeniei în case şi în gospodării. Pe la sate, se zice că nu-i bine să te găsească această sărbătoare nepregătit. Din toate punctele de vedere. Astfel, fiecare colţişor al casei, dar şi al sufletului trebuie pregătit pentru Paşte. Poate şi din cauza faptului că omul interpretează această zi ca fiind una în care noi vom reveni la viaţă pentru eternitate, de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu Hristos având fiecare colţişor al sufletului curăţat. De aceea, maramureşenii pun un important accent, în acest interval, şi pe împărtăşanie. Aceste două elemente (curăţenia sufletului şi cea a casei) au mers mereu mână-n mână. La fel cum gospodinele se ocupă de dereticarea caselor, curăţenia sufletească trece şi ea printr-o perioadă de post şi de rugăciune. După cum aminteam, această perioadă este, astfel, prielnică pentru a te ocupa de casă, de a-i acorda o atenţie deosebită, şi pentru că cei care încă locuiesc în sate, trăind din munca câmpului, se gândesc la faptul că, după sărbători, când vremea se încălzeşte, trebuie să se axeze pe lucrul afară, nemaiavând ulterior timp necesar pentru curăţenie. Acest lucru se mai întâmplă nu numai din motivul de a avea curăţenie la evenimentele importante din viaţă, dar şi din necesitatea de a trăi într-o lume frumoasă şi curată, dându-ţi un confort psihic foarte bun. Potrivit tradiţiilor, casa posteşte odată cu omul, se mai zicea oarecând. Veşmintele de sărbătoare, care dădeau bogăţie casei, erau luate pentru a fi spălate, dând impresia, în această perioadă, unei case sărace şi smerite.
Cojile ouălor de Paşti nu se aruncă
M.V.: De asemenea, putem spune că sărbătorile pascale se împletesc foarte bine şi cu natura. Având o dorinţă mare de purificare, de curăţare, omul parcurge nişte etape. Şi astăzi se spune că omul este precum codrul: vorbeşte de o adormire spirituală, dar şi de nevoia de revenire la viaţă. Acest aspect este foarte bine prezentat în viaţa ţăranului autentic. Printre obiceiurile păstrate în sate ar mai fi cel legat de pregătirea veşmintelor noi pentru ziua de Paşte, fetele şi femeile trebuie să aibă o „cămeşă” nouă, cusută cu mâna. La Înviere, bărbaţii sunt cei care vor duce traista cu bucate la biserică, urmând, să i-o dea femeii pentru a o aşeza unde trebuie. După sfinţirea bucatelor, sătenii se vor întrece în a vedea care ajunge primul acasă. Tradiţia spune că acela va fi primul (gospodar, n.r.) în sat.
R.: Care sunt preparatele specifice care se gătesc cu prilejul acestei sărbători în satul în care locuieşti?
M.V.: Dacă vorbim de Paşte, atunci ne gândim la câteva bucate care se mănâncă numai cu această ocazie. Gândul celor care trăiesc în acest sat este acela că bucatele care sunt mâncate în această perioadă au o dulceaţă şi o bunătate aparte. Pasca, pita (pâinea, n.r.), cozonacii sau colacii făcuţi pe vatră, berea de casă, mielul umplut, prăjiturile tradiţionale, hreanul sunt doar câteva din mâncărurile care nu au voie să lipsească de pe masa de Paşte.
R.: În privinţa vopsitului ouălor, care e obiceiul?
M.V: La noi (în satul Călineşti, n.r.), ouăle se vopsesc şi în ziua de astăzi numai în roşu, amintind astfel de jerta lui Isus pe cruce. Ele sunt vopsite natural, folosindu-se cojile de ceapă şi sfeclă roşie, iar la sfârşit, gospodinele le dau cu slănină, ca să sclipească frumos. De Paşte, fiecare membru din familie are un ou pe care îl duce la sfinţit. Ulterior, cojile ouălor nu sunt aruncate, ci sunt puse în gropile pe care le fac cârtiţele. Astfel, ele nu vor mai scurma pământul.
Nu se concepe a ieşi din rânduială
R.: Ce produse conţine traista pentru slujba de Înviere?
M.V.: Găzdoaia casei are o traistă mândră, specială pentru acest eveniment, din lână, având modelul în vârste cu un baier împletit. În ea se pune, pentru slujba de Înviere, şoldul de la porc (gătit, n.r.), cârnaţii, ouăle roşii, usturoiul, vinul, pasca şi un pic de sare. Nici în ziua de astăzi, nu se concepe a ieşi din rânduială. Femeia trebuie să fie femeie, să se vadă că ea este cea care conduce gospodăria. Pentru această sărbătoare, femeia munceşte mult, este modul prin care îşi atrage dragostea şi respectul celor din jurul ei pentru hărnicia de care dă dovadă. Vedem, aşadar, cu prilejul acestei sărbători, puterea femeii de a îmbrăca o casă şi de a prepara bucate tradiţionale pentru masa de Paşte. Ni se înfăţişează o femeie frumoasă din satul maramureşean care nu aşteaptă nimic în schimb, ci doar îşi îndeplineşte rolul de femeie, mamă şi gospodină.
R.: Se mai îmbracă sătenii în portul popular pentru noaptea de Înviere?
M.V.: În unele sate, de Paşte, ni se prezintă o veritabilă paradă a portului tradiţional maramureşean, fiecare femeie încercând să-i fie îmbrăcată familia aşa cum se cuvine. La noi, slujba de Înviere se face dimineaţa, la ora 6, iar sătenii participă astfel îmbrăcaţi în număr destul de mare.
R.: Ce obiceiuri legate de zilele de Paşti au mai rămas în sat?
M.V.: Obiceiurile păstrate sunt încă multe, putem spune. Spre exemplu, în ziua de Paşte, se spune că nu ai voie să dormi, că astfel vei dormi tot anul. Un alt obicei este acela că nu-i bine să fii plecat de acasă pentru a nu fi pe drumuri tot anul. Dacă renunţăm la obiceiuri, cred că simplificăm viaţa, însă, abandonându-le, parcă sărbătoarea nu mai are frumuseţea ei, trăirea aceea aparte, care te umple de frumos şi viaţă, dispare. Într-adevăr, cea mai simplă modalitate, astăzi, este abandonul obiceiurilor şi tradiţiilor în favoarea comodităţii. Totuşi, au rămas obiceiuri, chiar dacă noi nu le observăm sau nu ne sunt prezentate. Jocul satului, portul şi horitul nu vor dispărea, deoarece încă le mai avem în noi.
