• ACS Fotbal Comuna Recea – FC Universitatea Cluj-Napoca 0-2 (0-0)
ACS Fotbal Comuna Recea a pierdut la debutul pe noua arenă meciul cu liderul FC Universitatea Cluj-Napoca, formaţia antrenată de Adrian Falub impunîndu-se, în faţa a peste 1.000 de spectatori, cu 0-2 (0-0), prin dubla semnată de Octavian Ursu (51 şi 59). Eşec care nu a schimbat cu nimic datele problemei la vîrful clasamentului pentru băieţii lui Romulus Buia şi Ovidiu Mic, maramureşenii păstrîndu-şi poziţia secundă în seria a V-a a ligii a treia. Poziţie care nu va fi pusă în pericol nici după etapa de la finalul acestei săptămîni, Comuna Recea urmînd să cîştige trei puncte la masa verde. Revenind la derby-ul etapei de miercuri după-amiază, trebuie să spunem că prima parte s-a derulat sub semnul echilibrului, gazdele fiind mai prezente în joc şi trecîndu-şi în cont două situaţii bune de a deschide scorul. Nu au făcut-o gazdele, ci oaspeţii în partea secundă, liderul rezolvînd cele trei puncte în decurs de opt minute. Maramureşenii nu au mai avut capacitatea să revină pînă la final şi Şepcile Roşii învinge meritat, chiar dacă promovarea matematică a fost rezolvată în urmă cu o etapă. • ACS Fotbal Comuna Recea: Bota – Dunca, Urs, A. David, Gherman, Chinde, R. Rus, Asăujan, Oşan, Ciocan şi Mih. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic. • FC Universitatea Cluj-Napoca: Gorcea – Chiş, Cordoş, Telcean, Manu, Florescu, Giurgiu, Greu, Ursu, Haţiegan, Lemnaru. Antrenori: Adrian Falub şi Călin Albuţ. • Arbitri: Ionuţ Nicoraş (Arad) – Radu Pascu, Dănuţ Costea (ambii Satu Mare). Observatori FRF: Toma Ivan (Bistriţa), Claudiu Ştefănuţi (Năsăud).
Rezultatele etapei 27: CFR Cluj-Napoca II – Performanţa Ighiu 3-2; Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj-Napoca 0-2; CS Iernut – FC Avrig 1-3; Gaz Metan Mediaş II – Viitorul Ghimbav 3-0; Industria Galda de Jos – Unirea Dej 0-1; Metalurgistul Cugir – Unirea Tăşnad 2-0; ACS Fotbal Comuna Recea – FC Universitatea Cluj-Napoca 0-2; Avântul Reghin a stat.
Etapa viitoare • Vineri, 11 mai, ora 18.00: Performanţa Ighiu – CS Iernut; Sănătatea Cluj-Napoca – Gaz Metan Mediaş II • Sîmbătă, 12 mai, ora 18.00: FC Avrig – Unirea Alba Iulia; Viitorul Ghimbav – ACS Fotbal Comuna Recea 0-3; FC Universitatea Cluj-Napoca – Metalurgistul Cugir; Unirea Tăşnad – Avântul Reghin; Unirea Dej – CFR Cluj-Napoca II; Industria Galda de Jos stă.