Problema apei potabile în comuna Ocna Şugatag s-a rezolvat. În verile trecute, primăria a fost nevoită deseori să facă apel la proprietarii pensiunilor cu bazine de înot pentru a consuma apă raţional în sezonul estival, din cauză că rezerva de apă a comunei scădea foarte mult. Între timp, administraţia locală a pus în funcţiune încă un bazin de stocare a apei, astfel că se asigură apa non-stop, ziua şi noaptea, fără probleme, iar cetăţenii şi administratorii pensiunilor nu mai stau cu frica în sân că apa nu mai ajunge pentru consum şi pentru umplerea piscinelor. Locurile de cazare sunt ocupate vara aproape în totalitate, staţiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag fiind plină de turişti.