CSM Sighetu Marmaţiei a fost eliminat din turul 2 al Cupei României de Sportul Şimleu Silvaniei. Marţi după-amiază, maramureşenii au cedat în confruntarea de acasă cu scorul de 1-2, după ce la pauză cele două combatante se aflau la egalitate, 1-1.
Oaspeţii au intrat în avantaj din minutul 35, prin golul semnat de Alexandru Cătuna. Dar sighetenii au revenit pe tabelă până la pauză, Viorel Zbona reaprinzând speranţele calificării în minutul 43. Repriza secundă s-a derulat sub semnul echilibrului şi se părea ca disputa se îndreaptă spre prelungiri. Însă o gafă în defensiva gazdelor a făcut ca Şimleu Silvaniei să conducă iarăşi pe tabelă, golul marcat de Răzvan Pop (81) ducându-i pe vizitatori în turul 3 al Cupei României.
• CSM Sighetu Marmaţiei: Dan Mocian – Teodor Pop, Nicolae Racz, Alex Novoselenszki, Armand Gavaller, Mihai Covaci (Dorin Brat), Adrian Tarţa, Mihai Pop, Viorel Zbona, Gabriel Vişovan (Adrian Muşat), Raul Novoselenszki. Antrenor: Neluţu Hotea.
Rezultatele din turul 2: FC Unirea Dej – ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa 7-0; CSM Sighetu Marmaţiei – CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 1-2; CSC Sânmartin – CS Luceafărul Oradea 8-7; CS Crişul Chişineu Criş – CS Şoimii Lipova 0-2; CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – ACS Progresul Pecica 3-1; ACS Pobeda Stár Bisnov – CSC Dumbrăvița 0-1; CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Hunedoara 4-1; CS Unirea Ungheni 2018 – AFC Odorheiu Secuiesc 0-1; CSO Cugir – ACS Viitorul Şelimbăr 3-4; CS Viitorul Dăeşti – ACS Flacăra Horezu 5-0; AS FC Pucioasa – CSM Flacăra Moreni 2-1; AFC Metalul Buzău – CS Blejoi 7-6; CSA Steaua Bucureşti – SC Popeşti-Leordeni 0-1; CS Tunari – CS Afumaţi 0-3; AS FC Agricola Borcea – ACS Înainte Modelu 3-1; ACS Recolta Gheorghe Doja – CS Făurei 2-3; ACS Dacia Unirea Brăila – CS Viitorul Ianca 4-1; CS Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Focşani 2007 0-1; ACS Hușana Huși – CS Sporting Lieşti 2-1; CSM Bacău – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-4; CSM Paşcani – CS Ştiinţa Miroslava 0-2.