Doi tineri au provocat accidente rutiere

0
59

• Joi, în jurul orei 14, poliţiştii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Constantin Brâncoveanu.
La faţa locului, poliţiştii au identificat un tânăr, de 20 de ani, din Baia Mare, care a condus un autoturism din direcția Vlad Ţepeș către B-dul Republicii, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară.
În urma impactului, conducătorul autoutilitarei, un bărbat, de 32 de ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
• Cel de-al doilea accident a fost provocat vineri dimineaţă, în jurul orei 4.40, în localitatea Ferești, de către un tânăr, de 18 ani, din Călinești.
La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că în timp ce se deplasa cu un moped, din direcția Călinești către Giulești, nu a adaptat viteza corespunzătoare la condițiile de drum şi a intrat în derapaj părăsind partea carosabilă, intrând pe contrasens şi oprindu-se într-un cap de pod.
În urma verificărilor, s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.
Tânărul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale
Conducătorul mopedului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.