În 8 luni, în România • Datoria publică a crescut cu 76,6 miliarde lei, peste întreaga datorie din 2008

0
60

Datoria publică a ajuns în august la 450 miliarde lei, după un salt de 5,6 miliarde lei în ultima lună de vară. Este cel mai mare salt anual înregistrat vreodată, de la revoluție încoace.
Doar datoria nouă de 76,6 miliarde lei înseamnă mult peste datoria pe care România o avea în 2008, anul de început al precedentei crize financiare, datorie care era de 66,6 miliarde lei (18 miliarde euro, la cursul leu/euro de 3,68 lei pentru un euro).
În 2009, datoria avea să urce cu 49 miliarde lei, până la 115,6 miliarde lei, pe fondul crizei, în condițiile în care creșterea economică a coborât de la 9% în 2008, iar deficitul bugetar cash a sărit de la 4,8% din PIB (5,4% pe ESA) la 6,9% din PIB (9,1% pe ESA).
Un an mai târziu, în 2010, datoria a mai făcut un salt de 41 miliarde lei, pe fondul crizei care s-a accentuat, și, astfel, datoria a crescut de la 12,3% din PIB în 2008, la 29,6% din PIB în 2010.
Nominal, datoria nouă făcută de la începutul acestui an până în august, de 76,6 miliarde lei, este cu doar 14 miliarde lei mai mică decât cea făcută în anii marii crize, 2009 și 2010, când datoria publică s-a dublat. Însă, raportată la PIB, evoluția datoriei nu pare de speriat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.