
Naţionala României de handbal feminin a început Campionatul European din Danemarca cu un eşec, suferit în dauna naţionalei Germaniei, 19-22. Tricolorele nu au făcut un meci deloc bun, în special pe partea ofensivă, unde Cristina Neagu nu s-a ridicat la nivelul aşteptat, însă nici Germania nu a fost un adversar de speriat.
Se putea câştiga această confruntare, dar în cele mai multe momente s-a jucat previzibil, cu o circulaţie lentă a balonului, Germania profitând la maximum de vulnerabilităţile noastre. Desigur, putem spune că şi lipsa celor trei jucătoare a contat enorm (Denisa Dedu, Crina Pintea şi Laura Moisă), dar nu avem convingerea că rezultatul ar fi fost altul. Singura jucătoare care s-a ridicat peste nivelul echipei a fost, de departe, fosta componentă a HCM Baia Mare, portarul Yulia Dumnaska, tricolora închizând poarta cu cele 15 intervenţii. Una peste alta, Germania era un adversar de care se putea trece, însă probabil şi lipsa meciurilor de pregătire şi a antrenamentelor puţine au contat considerabil în stabilirea acestui rezultat. Tricolorelor nu le rămâne decât să învingă obligatoriu Polonia, un nou eşec diminuând în totalitate accederea în grupele principale. Acest meci se va desfăşura azi, 5 decembrie, de la ora 17.00, în direct la Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport.
În celălalt meci al grupei, Norvegia a surclasat Polonia, 35-22.
• România: Yulia Dumanska (15 intervenţii, a apărat 4 de 7 m), Ana Maria Măzăreanu – Nicoleta Dincă 1, Alexandra Subţirică Iovănescu 2, Eliza Buceschi 3, Cristina Neagu 4 (2 din 7 m), Ana Maria Ţicu, Cristina Laslo 3, Andreea Popa 1, Laura Popa, Anca Polocoşer, Lorena Ostase 3, Sonia Seraficeanu 1, Ana Maria Iuganu 1, Ana Maria Savu, Alexandra Dindiligan. Antrenori: Bogdan Burcea, Robert Licu. • Germania: Eckerle (8 intervenţii), Roch – Naidzinavicius 4, Maidhof 4, Bolk 4, Lauenroth 3, Zapf 2, Berger 2, Smits 1, Grijseels 1, Minevskaja 1, Schulze, Weigel, Behnke. Antrenor: Alexander Koke.