Frustrările celor șase comune situate în perimetrul județului sunt aceleași, întâlnite în întreg mediul rural. Vorbim despre depopularea satelor, îmbătrânirea locuitorilor și scăderea natalității.
Problemele sunt identice, însă diferă contextul apariției lor, știut mai bine de cei născuți pe meleaguri codrene. Din pricina cauzelor naturale, de ordin geografic, zona a fost mereu defavorizată și codrenii au avut mai mult de pătimit. Localitățile sunt situate la mare distanță de oraș și colateral față de actualul drum numit al Nordului, care traversează doar localitățile Ariniș și Rodina. Dacă mai adăugăm și agricultura, singura sursă de existență, făcută pe un teren cu fertilitate scăzută, înseamnă că în zona Codru viața nu a fost deloc ușoară. Înainte de colectivizare, ca să facă rost de bani, codrenii au trăit exclusiv din vânzarea produselor agricole la târgul din Ariniș, Cehu Silvaniei și Baia Mare. Mătușa Măria, cu banii făcuți din micul trafic cu ouă și găini, a crescut șase fete. Marțea și vinerea, trenul ”rapid” cu trei clase pe ruta Cehu Silvaniei – Ulmeni, botezat și „Găinaru”, era plin de coșerci cu ouă și galinacee. Codrenii nu au fost săraci, însă nici belșugul afară din casă nu i-a dat. Vremurile grele și schimbătoare i-au făcut oameni cu viziune. Fără să le compromită viitorul, și-au trimis copiii la școală să învețe cât mai multă carte. Cu eforturi și sacrificii au reușit, fenomen mai puțin obișnuit față de alte zone favorizate de natură. O mulțime de intelectuali cu pregătire în toate domeniile, stabiliți în Baia Mare și mari orașe din țară, au obârșia în ținutul Codrului. Pentru codreni, industrializarea a fost sabie cu două tăișuri și efecte negative pe termen lung. Industria băimăreană le-a oferit locuri de muncă și locuințe, însă a destabilizat coeziunea familiilor și demografia zonei. Pentru copiii născuți și crescuți la oraș, satul dezrădăcinaților codreni, care nu au fost nici țărani, nici orășeni, a însemnat doar vacanțe petrecute la bunici. Prin urmare, problemele ținutului sunt vechi, cu originea în anii de început ai socialismului. În prezent, în majoritatea planurilor, regresul este vizibil. Bătrânii rămași de veghe dau pământul în arendă sau îl declară la APIA ca teren întreținut, în realitate necultivat. Piața imobiliară și a terenului agricol este moartă, nimeni nu vinde, nu cumpără, iar la o adică, prețurile oferite sunt ridicole. Se pare că de agoniseala generațiilor trecute în veșnicie nimeni nu are nevoie. Demografic, mai bine stă Băița de sub Codru, fenomen reflectat în dinamica populației școlare, relativ stabilă, și prezența tinerilor, mulți plecați în străinătate. În rest, în topul evenimentelor se situează înmormântările, iar cununiile, nunțile și botezurile sunt pe cale de dispariție. De la un an la altul, urmările se resimt în regresul numeric al elevilor, soldat cu munca simultană sau dispariția școlilor ca instituții. Prezentul și viitorul comunităților din zonă pot fi puse inclusiv pe seama implicării autorităților locale și județene. Progrese s-au făcut în infrastructură, drumurile sunt acceptabile și bune în anii electorali, când intră în reabilitare. Nu știu dacă toate localitățile au aducțiune de apă, însă racordarea la rețeaua de gaze rămâne un vis îndepărtat. Obiectiv vorbind, șansele de prosperitate a zonei sunt puține. Turistic, nu este atractivă, iar în afară de peisajul oferit de natură și casa memorială a lui George Pop de Băsești, despre alte obiective nu am cunoștință. Dealurile codrene se pretează la pomicultură, însă procedurile sunt complicate și nimeni nu este dispus să-și asume inerentele riscuri. Din motive obiective, pentru atragerea fondurilor europene, destinate proiectelor de anvergură, localitățile nu sunt eligibile. Autoritățile locale și județene ar fi trebuit să știe că zonele agricole în care nu există industrie, în măsură să stabilizeze forța de muncă și așa puțină, au șanse minime de supraviețuire. Primarii din Codru, din lecția oferită de Fărcașa, nimic nu au învățat. Locația „Moara Florii”, situată pe Drumul Nordului, îi provoacă să-și pună mintea la contribuție. Iar la pensiile speciale să nu se gândească, pentru că nu le merită.
prof. Vasile ILUȚ
