În ultimele trei decenii, suntem martorii răsturnării scării valorilor. Este o realitate păguboasă, tristă și parcă nu se vrea luată în seamă. Cică, așa-i lumea în care trăim! Dar cine să discute despre această realitate crudă, când sunt promovate în funcții de decizie persoane care confundă țările sau capitalele lor? Pentru un diplomat român, asta nu este permis! Tutela politică, asupra numirilor în rosturi importante în instituțiile țării, nu ține seama de pregătirea omului, de competențe. Așa se ajunge la încremenirea unor domenii, ori la compromiterea lor. Pildele ne stau la îndemână. Apoi, românii sunt striviți de confuzia unor știri despre bunăstarea lor. Oamenii politici ne văd fericiți, iar economiștii ne avertizează că vin vremuri dificile. Este adevărat, există în România categorii profesionale care nu simt povara cuvintelor mele. O duc bine. Dar asta nu se poate extinde asupra întregului popor. Și la noi se schimbă generațiile, cu fracturi serioase în filmul dramatic al istoriei.
Societate se dorește a avea alte straturi, alte păreri despre ziua de mâine. Pe cei cu un drum săvârșit în viață îi cuprind neliniștitoare întrebări. Ce se întâmplă cu noi? Suntem o povară pe lumea gândită de voi, urmașii noștri? Mă întorc într-o istorie apropiată, când în lumea românească s-a petrecut o radicală schimbare. Adică, după Marea Unire din 1918, credeți că a fost ușor să fim laolaltă? Și când au văzut, cei puternici, că poporul român se poate închega și administrativ, pentru prima dată în istoria lui, au lovit statalitatea. Rușii au luat Basarabia, iar ungurii, de atunci, au luat Transilvania. Că în perioada interbelică începusem a ne așeza unii cu alții. Cu toată afurisenia partidelor politice. Filosoful Vasile Băncilă făcea următoarea constatare despre acea perioadă: societatea burgheză înseamnă societatea bazată pe capital. Într-o astfel de societate, bătrânii își pot păstra locurile pe care le ocupă în societate, foarte multă vreme, până socotesc că nu mai dau randament.
Sunt domenii în care nu te poți lepăda de experiență. Firescul este în firea bătrânilor. Țăranii dădeau copiilor pământul, pe care nu-l mai puteau munci. Negustorii se retrăgeau cu micul capital pe care-l putuseră agonisi. Bătrânii rămâneau cu prestigiul, cu forța morală în societate. Mă aștept să mi se atragă atenția că a trecut mult timp de atunci, de la acel reper românesc. Dar să nu uităm că sunt impulsuri sociale și economice care nu se uzează. Sunt convins că pricepuții de acum pot lua energii din mari experiențe confirmate în perioada de urcuș a României Unite, anul de referință fiind 1938. Idee preluată de la profesorul de economie, Mircea Coșea. În timpul istoriei noastre, asemenea practici au fost de bun augur. Ne trebuie minți luminate, oameni politici care să priceapă țara în care trăiesc. Și în numele căreia vorbesc.
Actualul premier, prins în lupte de cocoși, pentru conducerea liberalilor, nu mai are timp de țară. Ca să scape de noi, poporul, ne-a promis fericire. Bine, dar știu, de la cei deștepți, că fericirea, de obicei, se câștigă, nu se dă ca o bomboană de camfor. Fericirea este, de regulă, o chestiune personală. Fericirea colectivă, dansantă, sambanizată nu prea este veridică. Mai ales astăzi, când fiecare lucrează pe seama lui. Dar mulți, foarte mulți români, nici nu au unde să lucreze. Se fac disponibilizări, condiția economică a milioane de români este precară. Și nu o spun din cărți, ori de la televizor, ci din obsevarea mea directă. Și nu uit că am plecat de la filosoful Vasile Băncilă, cel care cu o profundă onestitate intelectuală și a unei nealterate purități sufletești, a sugerat că fericirea nu este o declarație politică, ci rezultă din acord, din dăruire.
De aceea sunt în căutare de oameni scumpi. Frumoși și generoși. Demni și altruiști. Din păcate, mai nou se caută oameni ieftini, duplicitari și sforari. Oameni care se laudă cu chestiuni care nu le fac cinste. Un fost șef al Poștei Române se laudă, în văzul țării, cum a politizat el instituția pe care a condus-o. Adică a făcut-o liberală. Dar nu și performantă. Anchilozată! Trăim o vreme în care și demnitatea este uitată. Se caută oameni ieftini la suflet, pentru o lume mai ieftină. Adică fără personaje care să râvnească la performanță. Cunosc un om al timpului nostru care își ascunde studiile superioare, și se prezintă la firme, pentru angajare, cu studii medii pentru a-și găsi un loc de muncă. Îmi spune că se caută oameni ieftini. Studiile superioare au alt tarif. Mi s-a părut ciudat, dar faptul este real. Semn că răsturnarea valorilor este condiționată tocmai pentru că se preferă o lume ieftină, fără mare preț, dacă se poate cât mai confuză. Eu, în continuare, sunt în căutare de oameni scumpi, aleși la suflet. Spre bucuria mea, chiar îi găsesc.
