Aflată la cea de-a V-a ediție, Gala Elitelor Medicale desfășurată anul acesta în Maramureș, și-a desemnat câștigătorii din rândul celor mai renumiți reprezentanți ai sistemului sanitar, public și privat, care au fost premiați pentru rezultatele de excepție obținute în domeniul medical.
Gala Elitelor Medicale a debutat cu o reprezentație oferită de îndrăgitul Ansamblu Transilvania, după care, cuvântul de deschidere l-a avut Ionuț Geană, fondatorul acestui eveniment emblematic, urmat de vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, care a mulțumit minunaților medici maramureșeni și nu numai, pentru implicarea lor în lupta împotriva cu COVID-19.
Astfel, Compania HELCOR a oferit Bursa de Excelență “Dr. Pop Coriolan” pentru Cel Mai Bun Student la Medicină (an V, Baia Mare, Centrul Universitar Cluj-Napoca: Alexandra-Paula Bozîntan. De asemenea, Bursa de Excelență “Farm. Pr. Elena Pop” pentru Cel Mai Bun Student la Farmacie (an IV, Baia Mare, Centrul Universitar Cluj-Napoca i-a fost înmânată Florinei Tomoiagă. Compania AC HELCOR a mai oferit Premiul de Excelență “Speranță la Sănătate” Doamnei dr. Alina Rus – coordonator şef ATI Baia Mare.
Premiul pentru Cea Mai Bună Echipă/ Secție Spitalicească i-a revenit echipei medicale de la cel mai modern spital din Baia Mare, care s-a ocupat exemplar de cazurile de COVID-19, datorită dăruirii personalului, dar și managementului performant – Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Doamna dr. Viorica Cherecheș, medic îndrăgit, manager dedicat și profesionist de excepție, a fost distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate Medicală. Premiul pentru Management și Dezvoltare Medicală i s-a oferit doamnei ec. Gabriela Hofer – manager al Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare, spital suport COVID;

Premiul pentru Profesionalism în Asistența Medicală i-a fost oferit de către managerul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin, Opriș” Baia Mare, jr. Alexandru Oros, doamnei dr. Ioana Ramona Pop, coordonator șef ATI, în semn de prețuire pentru efortul, sacrificiul și profesionalismul de care a dat dovadă, împreună cu profesioniștii din secție; Un alt profesionist de excepție este dr. Emilia Rus care a primit Premiul pentru Profesionalism în Asistența Medicală;

Dr. Mădălina Dragoș, medic primar pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare, profesionist dedicat care s-a luptat, alături de echipa de medici și asistenți medicali din răsputeri pentru salvarea sutelor de vieți în pandemie, a primit Premiul pentru Întreaga Activitate Medicală. Premiul pentru Cea Mai Bună Echipă Spitalicească a fost oferit Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, secția ATI. Același trofeu I s-a oferit Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, cu cea mai mare experiență din țară în domeniul transplantului renal. Clinica Endoplus – Urologie și Andrologie din Cluj, condusă de prof. dr. Ioan Coman a primit respectul sub forma Premiului pentru Management și Cea Mai Dinamică Societate Medicală;
Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical I s-a oferit dr. Cornelia Togănel, medic primar oncologie Medicală și Radioterapie a Spitalului Clinic Județean Tg. Mureș.
Au fost premiați medici și secții medicale din Bistrița, Republica Moldova, București. Printre câștigători s-a numărat, nu în ultimul rând: Prof. Dr. Alina Daniela Tănase, director medical al Institutului Clinic Fundeni – Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical.

Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale a fost acordat academicianului prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei de Științe Medicale, părintele Transplantului Hepatic și, totodată, fondatorul Chirurgiei Robotice din România: “Aș vrea să omagiez instituția pe care o reprezint, Institutul Clinic Fundeni, în care lucrez de peste 40 de ani și datorită căruia, împreună cu echipe medicale multidisciplinare, am obținut multe realizări”. Prof. univ. Dr. Irinel Popescu și-a exprimat totodată convingerea că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, medicii își vor face întotdeauna datoria față de oamenii aflați în suferință.






























