4.654 de membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) au semnat petițiile depuse luni, 6 decembrie, de federațiile sindicale din educație la Guvern. În total, peste 163.000 de angajați din învățământul preuniversitar și universitar cer creșterea salariilor în educație de la 1 ianuarie 2022.
„Luni, 6 decembrie, reprezentanții celor trei federații din învățământ au depus, la guvern, 163.813 semnături, „cadoul” de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ pentru Guvernul României. Prin aceste semnături, sindicaliștii din învățământ își exprimă nemulțumirile față de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare. Odată cu petițiile a fost depusă și o adresă către primul ministru, Nicolae-Ionel Ciucă, în care sunt prezentate cele mai importante probleme ale sistemului: nerespectarea actelor normative, sporurile pentru condiții de muncă, neplata orelor remediale, plata integrală și la termen a tranșelor din diferențele salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice”, a declarat prof. Ioana Petreuș (foto), președintele SLI MM. Semnatarii petițiilor – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – solicită Guvernului României majorarea salariilor în cel mai scurt timp și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/ 2017 pentru toți angajații din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Totodată, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, cer ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizația Președintelui României. De asemenea, cele trei federații, în numele salariaților din educație, consideră că este momentul oportun ca educația să fie în mod real o prioritate pentru întreaga clasă politică, iar această prioritate să fie reflectată, în primul rând, de procentul din PIB alocat învățământului prin Legea bugetului de stat pe anul 2022. Cele trei federații au mai depus la Guvern și la grupurile parlamentare ale partidelor politice și minorităților naționale o adresă privind problemele din sistem. Petițiile au fost pregătite inițial pentru data de 5 octombrie, Ziua Educației Mondiale, dar din cauza instabilității politice s-a amânat depunerea lor la Guvern.
vedetiva de treaba…..nimic