Rata şomajului se menţine la un nivel constant în ciuda problemelor apărute din cauza pandemiei. Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM) au făcut o analiză a acestui indicator pe parcursul anilor 2020 şi 2021.
S-a ajuns la concluzia că pe parcursul celor doi ani, rata şomajului nu a trecut de 3%. “În anul 2020, în primele 5 luni, s-a înregistrat o scădere a numărului de şomeri, de la 5.062 în ianuarie la 4.183 la sfârşitul lunii mai, rata şomajului fiind de 2,10%. În următoarele 5 luni, şomajul a înregistrat uşoare creşteri, rata celor fără un loc de muncă ajungând la 2,5%”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Maramureş, Ştefania Donca. Trendul s-a menţinut şi în acest an. De la o uşoară scădere în primele cinci luni, în vară s-a ajuns la peste 2 %. În schimb, la 31 octombrie 2021, a fost semnalată valoarea de 2 %, cea mai mică în anul de referinţă, dar şi în comparaţie cu anul 2020. Din totalul şomerilor înregistraţi în primele 10 luni din 2021, media maramureşenilor fără un loc de muncă a fost de 1.819 şi de 2.392 de şomeri neindemnizaţi. Cei mai afectaţi de şomaj sunt cei cu vârsta între 40-49 ani şi 30-39 ani persoanele cu studii liceale şi postliceale, dar şi cei cu studii primare şi fără studii. De asemenea, se observă că femeile sunt cele mai expuse şomajului.